Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 26, 2013
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.90/2013
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 26, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 26, 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.33 | Maria-Andreea Paul - declaraţie politică: - "Se impune modernizarea instrumentelor de plată pentru diminuarea riscului de neplată în economie, întrucât legislaţia datează din anul 1930"; | ![]() |
||
|
"Se impune modernizarea instrumentelor de plată pentru diminuarea riscului de neplată în economie, întrucât legislaţia datează din anul 1930" Una dintre dificultăţile majore cu care se confruntă mediul de afaceri din România este lipsa unor mijloace de plată moderne corespunzătoare realităţilor economice actuale. Legislaţia privind instrumentele de plată datează încă din 1930. Situaţia determină o serie de anomalii şi blocaje, influenţând negativ comportamentul de plată al agenţilor economici. Apar tot mai multe cazuri de neonorare a plăţilor, crispare a mediului de afaceri, iar în unele cazuri se ajunge la insolvenţă. Potrivit ultimelor date ale BNR, numai în luna mai a acestui an, băncile au refuzat decontarea de cecuri, bilete la ordin şi cambii în valoare record de 1,2 miliarde de lei (270 milioane de euro). Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut refuzurile la plată au crescut cu 70%. Sumele refuzate lunar la plata cu instrumente de debit au trecut pragul de un miliard de lei de patru ori în perioada de criză, ultima dată în octombrie 2012. Cauza principală a refuzurilor bancare a fost lipsa lichidităţilor în conturile clienţilor care au iniţiat plăţile. Problema în cauză este cu atât mai acută, cu cât în ultimii ani trendul neonorării obligaţiilor de plată a fost unul crescător. În perioada 2007-2012 numărul incidentelor la plată produse prin utilizarea instrumentelor de plată de debit a crescut de la 169.795 incidente în anul 2007, până la 186.119 incidente în 2012. Pentru a surprinde importanţa instrumentelor de plată de debit menţionez că la nivelul anului 2011 numărul tranzacţiilor cu instrumente de plată de debit (cecuri, cambii, bilete la ordin) (6,58 milioane tranzacţii) reprezenta circa 2,04% din totalul tranzacţiilor cu instrumente de plată puse la dispoziţie de prestatori de servicii de plată localizaţi pe teritoriul României, iar valoarea tranzacţiilor de plată (68.620 milioane lei) realizate cu aceste instrumente reprezenta circa 1,13% din totalul valorii plăţilor iniţiate cu instrumente de plată. În aceste condiţii se impun măsuri urgente de diminuare a riscurilor de neplată. Riscurile de neplată pot fi reduse prin:
Aceste măsuri au menirea de a racorda sistemul de plăţi la necesităţile reale ale pieţei pentru facilitarea şi fluidizarea operaţiunilor cu instrumente de plată de debit. Într-o economie funcţională gradul de certitudine al agenţilor economici trebuie să fie unul înalt. În acest sens facilitarea executării creanţelor este imperativă. |



