Parliamentary debates

Domnul Cătălin Tiuch:

"Cum ne influenţează copiii şi tinerii violenţa de la televizor"

Să ne imaginam o zi din viaţa noastră fără internet, telefon sau televizor... destul de greu, dar acceptabil. În schimb, o săptămână fără accesul la informaţie pare de neconceput. În peste 90% din case există cel puţin un televizor, iar România se află pe primul loc în topul statelor europene la consumul de programe televizate, cu o medie de 5 ore şi 30 de minute pe zi. Nu aş fi făcut această declaraţie politică dacă emisiunile tv ar fi reprezentat în măsură covârşitoare divertisment de bună calitate, cultură, acces la informaţii sau ar fi promovat valori civice.

Din păcate, la televizor este multă violenţă, prea multă, aş îndrăzni să spun. Dar aşa se face audienţa, pentru că ceea ce e spectaculos, senzaţional, atrage privitorii de toate vârstele şi, implicit, se vinde bine. Palierele orare impuse de CNA pentru interzicerea difuzării emisiunilor care prezintă violenţă fizică, psihică sau de limbaj în mod repetat nu sunt întotdeauna eficiente. Programele de ştiri din prime-time prezintă adeseori cazuri care ne îngrozesc: crime, bătăi între şcolari, răpiri de copii urmate de omoruri, persoane în ipostaze degradante etc. Aceasta este televiziunea comercială, departe de a educa, fie chiar şi sub formă de entertainment.

Nu vreau să fiu înţeles greşit, nu încerc să modific grilele de programe ale canalelor tv, dar vreau să atrag atenţia asupra modului în care ceea ce este prezentat la televizor influenţează în mod negativ copii şi tineri. Poate că pentru unii, promovarea de către televiziuni a unor comportamente care vin în discordanţă cu valorile clasice învăţate în familie sau la şcoală pare un semn de emancipare, de libertate, de rupere de un trecut blamat sau şi mai simplu, de definire prin raportare la o societate care pune accentul pe satisfacerea unor nevoi consumeriste. Eu consider că tinerii nu trebuie să îşi ia modelele de viaţă de la televizor, dar oare ei pot înţelege acest lucru? Pot ei să perceapă corect diferenţa dintre ficţiune şi viaţa reală, mai ales că sunt promovate cu precădere personajele care fac spectacol, care au succes imediat fără prea mari eforturi?

Televiziunea face divertisment, iar şcoala şi familia trebuie să educe. Într-o societate în care, dintre toate mijloacele media, televizorul are cea mai mare influenţă în viaţa copiilor şi a tinerilor, nu putem face abstracţie de acest lucru. Problema apare când, în goana după senzaţional, divertismentul aduce în prim plan antivalori. Nu cred că, în general, prezentarea lor este neapărat intenţionată, deoarece vizibilitatea a ceea ce este negativ se traduce mai mult din motive de creştere a audienţei, deci din dorinţa de a avea profit. Din păcate, atitudini mediatice precum agresivitatea, vulgaritatea, lipsa de scrupule sau vedetismul sunt foarte uşor însuşite de tânăra generaţie.

Violenţa de la televizor devine violenţa din societate. Nu zic că nu trăim într-o societate violentă, dar ca părinţi şi factori de decizie, nu ne putem complace în acest cerc vicios. Diverse studii au arătat o accentuare a comportamentului agresiv al copiilor ca urmare a expunerii la violenţa venită pe calea undelor. Emisiunile televizate, inclusiv cele pentru copii şi tineri, au un exces nepermis de violenţă şi, după cum s-a constatat, au un grad foarte mare de influenţă asupra lor, aceştia discernând mai greu între ficţiune şi realitate. Expunerea frecventă la scene violente induce treptat o insensibilitate la violenţă, ceea ce favorizează creşterea agresivităţii şi dependenţa faţă de astfel de programe. În plus, un copil care petrece mult timp în faţa televizorului, va fi sedentar, va avea probleme de concentrare, de memorie, de relaţionare în colectivităţi, îşi va crea propriul univers cu personaje din lumea virtuală, îşi va pierde interesul pentru lectură şi va avea un randament scăzut la şcoală. Toate aceste efecte negative trebuie limitate. Televizorul nu trebuie să le fie nici bonă, nici cel mai bun prieten.

Departe de a trece în revistă toate efectele negative şi îngrijorătoare ale violenţei promovate de canalele tv asupra copiilor şi tinerilor, aş vrea să mai amintesc de campania lansată de CNA şi de societatea civilă "Interesul publicului mai presus de gustul publicului", care vizează o schimbare în abordarea de către radiodifuzori a programelor şi, implicit, o schimbare a percepţiei publicului cu privire la ofertele pe care aceştia i le pun la dispoziţie.

Cu toţii ştim că tânăra generaţie este vulnerabilă şi uşor de influenţat. Atât timp cât o mare parte dintre valorile şi normele sociale sunt preluate de la televizor, consider că este mai uşor şi mult mai util pentru noi, ca formatori responsabili, să prevenim acum decât să căutăm soluţii pentru a trata mai târziu.