Mihai Weber
Mihai Weber

Sittings of the Chamber of Deputies of May 30, 2017

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.92/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 30, 2017

  1. Declaraţii şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.33 Mihai Weber - declaraţie politică privind "Vaccinarea obligatorie, o problemă de securitate naţională";

Domnul Mihai Weber:

"Vaccinarea obligatorie, o problemă de securitate naţională"

Sunt îngrijorat că avem în România anului 2017 un număr de 6.434 de cazuri de rujeolă, dintre care 27 de cazuri de decese au fost raportate de Ministerul Sănătăţii.

Din ce în ce mai multe ţări din Europa adoptă măsuri tranşante pentru a rezolva această problemă care ţine de securitatea naţională a fiecărei ţări, iar ţara noastră rămâne din nou în urmă.

Guvernul italian a adoptat un decret-lege care-i obligă pe părinţi să-şi vaccineze copiii pentru a-i putea înscrie la şcoală, pe fondul înmulţirii cazurilor de rujeolă.

2.500 de euro vor trebui să plătească cetăţenii germani care refuză să-şi vaccineze copiii, potrivit unui proiect de lege analizat acum de Guvernul de la Berlin. Mai mult, Guvernul le cere grădiniţelor să raporteze cazurile copiilor pe care părinţii refuză să-i vaccineze sau nu aduc adeverinţă de la medicul de familie privind vaccinarea. Copiii aflaţi în această situaţie vor fi exmatriculaţi, până la remedierea situaţiei, conform proiectului de lege aflat în discuţie.

În Franţa, încălcarea obligaţiei de vaccinare se pedepseşte cu amenzi de până la 30.000 de euro şi închisoare de până la 2 ani. Şi în Franţa, la fel ca în România, o parte a populaţiei a contestat legea, însă Consiliul Constituţional a decis că obligaţia vaccinării copiilor nu încalcă Legea fundamentală. Mai mult, trebuie amintit ca Franţa are 18 vaccinuri obligatorii, iar România doar 12.

Prin urmare, nu avem dreptul şi nici nu trebuie să tratăm cu uşurinţă acest subiect, deoarece orice întârziere în luarea unei decizii legate de problema vaccinării obligatorii măreşte, în fiecare zi, riscul de noi îmbolnăviri.

Iată de ce este imperios necesar ca Ministerul Sănătăţii să urgenteze dezbaterile pe marginea acestui subiect şi în cazul în care discuţiile dintre taberele pro şi contra vaccinare se prelungesc, să-şi asume introducerea vaccinării obligatorii, aşa cum au procedat şi alte Guverne europene.

Nu în ultimul rând, ţin să amintesc că experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi UNICEF au lansat un mesaj de interes public cu titlul: "Vaccinează-ţi copilul împotriva rujeolei! Oferă copilului tău o şansă la o viaţă sănătoasă!".