Costel Alexe
Costel Alexe

Sittings of the Chamber of Deputies of November 14, 2017

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.165/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 14, 2017

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.33 Costel Alexe - despre "Cronica unei demisii necesare";

Domnul Costel Alexe:

"Cronica unei demisii necesare"

Vă mărturisesc că îmi doresc să fie pentru ultima dată când mă adresez cu această formulare Domniei Voastre! Spun asta, pentru că atât eu, cât şi alţi colegi din Camera Deputaţilor v-am cerut, în nenumărate rânduri, să faceţi un pas în spate, să nu transferaţi ruşinea personală asupra unei instituţii deja zdruncinată de acţiunile PSD, care de fiecare dată a făcut scut în jurul penalilor şi a respins cererile de urmărire penală şi, astfel, posibilitatea ca justiţia să îşi urmeze cursul!

Se împlineşte un an de când, sistematic şi neobosit, încercaţi, direct şi prin diverşi interpuşi, să acaparaţi instituţiile anticorupţie şi mai ales să puneţi justiţia sub controlul politic al PSD. Fără o minimă demnitate, dând dovadă de o cruntă iresponsabilitate, aţi ales să fugiţi ca un laş de răspundere şi să jucaţi cartea victimei politice. Aţi fi avut ocazia să demonstraţi că sunteţi un om nevinovat, aşa cum susţineţi, să lăsaţi justiţia să îşi vadă de treabă, iar ţara ar fi dus-o mai bine. Nu sunteţi victima agenturilor străine, cum tendenţios încercaţi să induceţi opiniei publice. Nu sunteţi nici victima adversarilor politici şi, mai mult ca sigur, nu sunteţi victima procurorilor în fel de fel de scenarii închipuite şi sugerate de consultanţii dumneavoastră!

Ştiţi prea bine, domnule Liviu Dragnea, că sunteţi victima propriei lăcomii şi mai ales sunteţi autorul celui mai mare şi evident jaf de după anii 2000 şi, fără remuşcări, v-aţi permis să ţineţi în subdezvoltare un judeţ, aţi prăduit Teleormanul şi apoi v-aţi extins "operaţiunile" la nivelul întregii ţări. Asemenea unei cangrene, v-aţi extins conexiunile oneroase, uzitând de pârghiile politice şi de funcţiile administrative! Nu sunteţi o victimă, domnule Dragnea, ci sunteţi un agresor care se întoarce constant la locul faptei pentru a repeta infracţiunea şi a colecta prejudiciul! E ruşinos că al 3-lea demnitar în statul român are deja trei dosare penale şi nimeni din PSD nu are o minimă decenţă să vă ceară să vă retrageţi, pentru că acest circ dăunează imaginii României în raport cu partenerii externi!

Aţi reuşit să intraţi într-o galerie selectă, a preşedinţilor PSD care colecţionează capete de acuzare pe bandă rulantă. Deşi nu mai era nevoie de confirmări, sunteţi dovada că PSD rămâne un partid nereformat, anchilozat în trecut, refractar şi cu mesaj antieuropean. Este clar că epoca lui Adrian Năstase, continuată de Victor Ponta, a fost perfecţionată de Liviu Dragnea!

Nu faceţi cinste României. Nu faceţi cinste funcţiei de Preşedinte al Camerei Deputaţilor. Nu faceţi cinste românilor care v-au învestit cu încredere şi acum se simt trădaţi. Nu faceţi cinste nici colegilor dumneavoastră, oameni de bună-credinţă - profesori, doctori, avocaţi, academicieni, pe care, în repetate rânduri, i-aţi umilit şi forţat să vă facă jocul politic!

Pentru toate acestea vă solicit public demisia, domnule Liviu Dragnea!