Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 29, 2017
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.176/2017
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 29, 2017 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 29, 2017
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.33 | Corneliu Olar - declaraţie politică: "Guvernul Tudose dispreţuieşte munca cinstită a fermierilor"; | ![]() |
||
|
"Guvernul Tudose dispreţuieşte munca cinstită a fermierilor" Joi, 23 noiembrie 2017, atunci când s-a dezbătut moţiunea de cenzură a PNL, domnul Tudose una spunea, alta făcea. Mihai Tudose declara pe un ton grav că economia duduie, că banii la buget curg cu nemiluita, că românii nu mai pot de binele pe care l-a făcut Guvernul PSD în acest an şi că preţurile au scăzut numai la auzul discursului său plictisitor din Parlament. În timp ce domnul Tudose se lăuda cu neruşinare în faţa noastră, a parlamentarilor, cu marile realizări nevăzute, Guvernul, rămas cu vistieria goală, tăia banii de la programe esenţiale pentru economia agrară românească. Da, domnilor, ce vă miră?! Aşa face mereu PSD. Una spune, alta face. Nu este pentru prima dată. Mai precis, la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale se punea în dezbatere publică un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care Guvernul Tudose urmează să taie subvenţiile guvernamentale de la un proiect esenţial pentru agricultura românească. Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2018, vreme de 4 ani, Guvernul nu va mai subvenţiona Agenţia Naţională de Cadastru. Guvernul a decis să taie nu mai puţin de două miliarde de lei de la unul dintre cele mai importante programe din ultimii ani, cadastrarea terenurilor agricole, pentru a intra şi noi în rândul lumii. Toţi ne-am întreba, firesc, dacă s-a tăiat finanţarea la acest program, înseamnă că s-a terminat cadastrarea naţională şi nu mai e nevoie ca Guvernul să finanţeze acest program. Ştim cu toţii că este o glumă şi că, în atâţia ani, Agenţia de Cadastru, tocmai pentru că nu a avut bani suficienţi, a înregistrat în sistemul cadastral doar 3 milioane de hectare din cele peste 9,5 milioane de hectare, adică nici măcar o treime. În fundamentarea acestei decizii, Ministerul Dezvoltării Regionale ne ia peste picior şi pe noi, şi pe primari, şi pe miile de fermieri, spunând că Agenţia de Cadastru va mai face ceva rost de bani din fonduri europene. Din care fonduri europene, domnilor? Din alea din care Guvernul Tudose nu a luat nimic, iar Uniunea Europeană este pe cale să le suspende din 2018 pentru că Guvernul nu a îndeplinit toate condiţiile? Ceea ce face Guvernul Tudose cu programul naţional de cadastrare este un atentat la tot ceea ce înseamnă agricultura românească. Fără realizarea acestui program, este o iluzie să ne gândim la faptul că fermierii vor mai primi în viitor subvenţii la hectar sau pentru zootehnie, dar şi pentru îmbunătăţiri funciare. Uniunea Europeană a schimbat regulile, iar dacă nu ne conformăm toţi fermierii vor pierde. Nu vreau să cred că o să vină Tudose să spună, ca în atâtea rânduri, că înregistrarea cadastrală ar fi bine să o facă tot primarii, tot din bugetul lor. Din care buget, când primarii nu mai au bani nici pentru facturile de utilităţi? Guvernul acesta trebuie să plece cât mai repede pentru că face numai rău românilor. În anul 2018 peticeşte bugetul pe seama unor programe esenţiale pentru România. Ce o să mai facem oare din 2019, când Guvernul nu mai are de unde să taie, căci programul de cadastrare era ultimul care scăpase de tăierile Guvernului PSD-ALDE? |


