Dumitru Oprea
Dumitru Oprea

Sittings of the Chamber of Deputies of June 13, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.98/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 13, 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.33 Dumitru Oprea - declaraţie politică cu titlul "PSD-ALDE - cum să exerciţi puterea discreţionar, fără a guverna deloc";

Domnul Dumitru Oprea:

"PSD-ALDE - cum să exerciţi puterea, discreţionar, fără a guverna deloc"

Niciun efort nu a fost precupeţit de liderii coaliţiei PSD-ALDE în asaltul total asupra instituţiilor independente din România, iar performanţa şi determinarea acestora produc rezultate dezastruoase pentru democraţia românească. Din primul moment al preluării puterii, singurul obiectiv a fost restauraţia totală.

O vreme, actuala putere a părut confuză şi, uneori, ne-a deturnat atenţia de la tabloul de ansamblu. A manipulat populaţia cu un Program de guvernare fantasmagoric, a schimbat doi prim-miniştri şi a operat, pe ici, pe colo, măriri de salarii şi pensii speciale, dar într-un mod cu totul nesustenabil. Însă nu a făcut nimic pentru utilizarea fondurilor europene, pentru vreun metru de autostradă sau drum naţional, nimic pentru rezolvarea crizei forţei de muncă, nimic pentru oprirea emigraţiei româneşti masive.

Este pentru prima dată după 1989, când ţara noastră s-a întors la un sistem de putere care se învârte în jurul unui singur om şi al intereselor sale, Liviu Dragnea. Iar cum exercitarea puterii nu se poate face din spatele gratiilor de un condamnat penal, cea mai perversă şi amplă operaţiune împotriva României a fost condusă în sfera justiţiei. Răpirea independenţei procurorilor, timorarea judecătorilor şi trimiterea funcţiei prezidenţiale în zona irelevanţei sunt tot ceea ce şi-au dorit liderii PSD şi ALDE. Astăzi vedem că sunt foarte aproape de a-şi îndeplini visul, chiar cu preţul distrugerii unei ţări întregi.

Dacă măcar un dram din toată priceperea şi determinarea arătată de PSD-ALDE în distrugerea arhitecturii statului democratic ar fi fost folosit pentru guvernarea ţării, probabil am fi fost în alt punct al istoriei. Acoperirea hoţiei şi asigurarea că fărădelegile viitoare vor scăpa nepedepsite le-au acaparat minţile şi au lăsat actul guvernării pe mâna unor diletanţi. Dacă miniştrii sunt slabi şi nepricepuţi, nici aparatul de specialitate nu va performa pe fondul vidului de autoritate.

Iată de ce, zbaterea unora din Guvern ne arată situaţia aproape fără ieşire în care a fost aruncată România!