Cristina Burciu
Cristina Burciu

Sittings of the Chamber of Deputies of March 3, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.30/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 3, 2021

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.33 Cristina Burciu - declaraţie politică cu titlul "Investiţiile şi relansarea economică, încurajate prin Legea bugetului de stat";

Doamna Cristina Burciu:

"Investiţiile şi relansarea economică, încurajate prin Legea bugetului de stat"

Nu există nicio îndoială asupra faptului că măsurile cuprinse în construcţia Legii bugetului de stat pentru acest an au fost luate în conformitate cu constrângerile existente, după un an greu din toate punctele de vedere. Trebuie să avem în vedere că pandemia a afectat grav toată economia mondială, iar România nu avea cum să facă excepţie.

Sunt convinsă că Executivul condus de domnul Florin Cîţu a luat deciziile optime la nivelul coaliţiei de guvernare, astfel încât a rezultat un proiect de buget viabil şi pragmatic, conceput cu respectarea rigorilor existente în acest moment. Obiectivul PNL a fost de a construi un buget anual, care să respecte ţinta de deficit bugetar de 7%, convenită atât la nivel politic, cât şi în negocierile pe care Guvernul le-a avut la nivel european.

Este îmbucurător că vom avea un buget care va încuraja investiţiile şi relansarea economică, un buget prin intermediul căruia vom reuşi să creştem absorbţia fondurilor europene.

De asemenea, România trebuie să se îndrepte gradual spre un deficit de 3%, poate chiar să realizăm acest deziderat anul viitor. Tot în spiritul măsurilor de reformă, este nevoie să urmăm calea firească, în sensul că orice majorare a veniturilor populaţiei, a salariilor şi pensiilor să se realizeze concomitent cu creşterea economică.

Consider că românii trebuie să înţeleagă eforturile făcute de Guvern, pentru ca toată lumea să treacă peste această perioadă delicată cu cât mai puţine daune, de ordin financiar şi social. Spre exemplu, s-a decis în mod corect ca pensiile să fie majorate începând cu 1 ianuarie 2022, deoarece doar atunci va fi sustenabilă această măsură.

Alături de parlamentarii liberali, voi susţine şi voi vota Legea bugetului, aflată în aceste zile în dezbaterea forului legislativ, astfel încât dezvoltarea şi modernizarea României să continue în baza unor decizii conştiente şi constructive.