Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 23, 2022
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.153/2022
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 23, 2022 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 23, 2022
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.33 | Oana-Gianina Bulai - declaraţie politică intitulată "Solidaritatea presupune fapte, nu doar vorbe!"; | ![]() |
||
|
"Solidaritatea presupune fapte, nu doar vorbe!" Iarna aceasta se anunţă a fi una foarte grea. Preţurile la alimente, bunuri şi servicii au crescut considerabil. Însă, de departe, facturile la energie sunt cele care provoacă cele mai mari îngrijorări românilor. Vorbesc cu mulţi romaşcani care îmi spun că le este teamă că nu vor avea bani să plătească facturile. Unii dintre ei au firme, iar aceştia mi-au transmis cât se poate de clar: dacă nu vor avea bani pentru facturile la energie, atunci vor închide. Sentimentul acesta îl resimt românii din toată ţara. Totuşi, în vreme ce oamenii trăiesc cu această teamă, marile companii din energie şi traderii de energie fac profituri uriaşe. De unde vin toate aceste profituri? Din buzunarele românilor. Liberalizarea preţurilor la energie, aşa cum a făcut-o guvernarea PNL, a adus un mare haos în întreaga economie românească, iar populaţiei i-a produs o mare gaură în buzunar! De peste un an de zile, de când se tot vorbeşte despre majorarea preţurilor la energie, de Ministerul Energiei se ocupă aceeaşi persoană. Impresia pe care românii o au, şi pe bune dreptate, este aceea că statul vrea ca preţul la gaze şi energie să se ducă până la cer! Vinovaţi pentru acest lucru sunt cei care au liberalizat preţurile la energie şi care au dat mână liberă producătorilor şi traderilor de energie să facă profituri uriaşe, în vreme ce traiul zilnic al românilor e tot mai greu. Primim scrisori acasă, în care ni se explică detaliat ce să facem pentru a reduce consumul de energie, ni se explică de ce e prea scump. Este prea scump pentru că plătim o bună parte din profitul acestor mari companii din energie. Spre exemplu, profitul OMV Petrom a crescut de peste 5 ori şi a depăşit 9 miliarde lei în primele 9 luni din 2022. Scumpirile galopante au compensat scăderea producţiei şi vânzărilor. Cine a acoperit aceste scumpiri? Românii! Dar nu e vorba doar despre OMV Petrom. În primele 9 luni din 2022, producătorii de stat din energie şi gaz au înregistrat următoarele performanţe financiare, faţă de tot anul 2021: profit în creştere cu 144% în primele 9 luni din 2022 pentru Transgaz, Transelectrica îşi majorează de 5 ori profitul net la 9 luni, Romgaz (SNG), producător şi furnizor de gaze naturale controlat de Statul român, prin Ministerul Energiei, a raportat, în primele nouă luni din 2022, un profit net în creştere cu 93% faţă de perioada similară din 2021, Hidroelectrica încheie primele nouă luni cu un profit cu 37,4% mai mare decât anul trecut, deşi a vândut cu un sfert mai puţină energie, Nuclearelectrica a avut un profit de 2 ori mai mare. Furnizorii şi traderii au profitat de criza energetică, unele companii au făcut doar în 9 luni din 2022 profit mai mare decât în tot anul trecut! România este o ţară cu un potenţial energetic foarte mare. Dacă am folosi la potenţial maxim toate capacităţile de producţie energetică, am putea susţine cu energie ieftină companiile româneşti şi cetăţenii ţării. De ce nu se realizează acest lucru? Este o întrebare la care trebuie să răspundă toţi cei care sunt responsabili de Ministerul Energiei. Sub presiunea facturilor imense la electricitate sau la gazele naturale, multe companii, mai ales cele din domeniile tehnice, preferă să pună lacătul pe uşă, pentru că nu pot ajusta preţurile produselor lor în aşa fel încât să poată să le şi vândă, şi să obţină şi profit. Aşa că nu ar trebui să ne mire deloc spaima românilor că vor avea de plătit o mâncare mult prea scumpă. Ea vine şi din creşterea abruptă de preţuri la energie din ultimele luni. Iar această creştere de preţuri vine din explozia facturilor la electricitate şi la gazele naturale pentru marea industrie alimentară şi pentru firmele româneşti. Reglementarea pieţei de energie a fost o linie roşie pentru PSD. Nu puteam accepta ca românii şi economia să plătească preţuri imense din cauza liberalizării haotice făcută de dreapta. Fără reglementare, prezenţa noastră la guvernare nu-şi mai avea rostul. De asemenea, preţul reglementat la energie, susţinut de PSD, va avea două efecte benefice: salvarea economiei româneşti de la închidere şi scăderea inflaţiei. În continuare, PSD va veni cu un proiect coerent de dezvoltare a capacităţilor de producţie, astfel încât acest preţ să fie sustenabil. Consider că supraimpozitarea producătorilor de energie electrică, a furnizorilor şi traderilor aduce prea puţini bani la buget. Din punctul meu de vedere este necesară o taxare serioasă a profitului uriaş pe care aceste entităţi îl realizează din banii românilor. |


