Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 14, 2012
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.7/2012
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 14, 2012 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 14, 2012
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.34 | Petru Călian - declaraţie politică cu tema: "Protest în Piaţa Parlamentului"; | ![]() |
||
|
"Protest în Piaţa Parlamentului" Greva USL de boicotare a legislativului creează paradox şi confuzie atât în rândul nostru, al parlamentarilor, cât şi în rândul opiniei publice. Adică sunt în grevă, refuză să muncească, dar totuşi vor să-şi păstreze, în paralel, intacte anumite privilegii: funcţii, salarii, diurne. Ce exemplu poate da parlamentarul, dacă el, reprezentant al poporului, intră în grevă la locul de muncă? Toate acestea se concretizează în acţiuni lipsite de orice coerenţă şi, mult mai grav, jocuri cu aşteptările cetăţenilor. Au anunţat că vor cere sancţionarea României în Parlamentul European, apoi s-au răzgândit. Au zis că-şi dau demisia din Parlament, dar totuşi nu au făcut-o, se află în grevă parlamentară, dar au trecut prin Parlament pentru a-şi apăra funcţiile de conducere. Partidul Democrat Liberal a avut o iniţiativă chiar de la sesiunea parlamentară extraordinară, prin care a invitat partidele politice din opoziţie să se deschidă şi să manifeste interes spre dialog. PDL va face tot posibilul pentru deblocarea dialogului între partidele parlamentare şi buna funcţionare a Parlamentului, deoarece aceasta este singura cale prin care lucrurile pot fi rezolvate. Nu dialogul străzii, nu dialogul media, ci dialogul parlamentar, dialogul corect şi democratic între partide, între putere şi opoziţie. Până la urmă la ce se rezumă această grevă neînţeleasă poate nici de unii parlamentari ai opoziţiei? De ce nu au protestat atunci când prin Parlament treceau tăierile de pensii şi de salarii? În ce constă statutul unui parlamentar ? Doar pentru a trece legi când e sigur că are majoritate? Parlamentarul e reprezentantul cetăţeanului în Parlament. Acolo trebuie sa se bată pentru el, nu în afară. Exteriorul e destinat societăţii civile. Activitatea opoziţiei în aceşti ani de guvernare s-a redus la critici şi proteste, şi nu la soluţii pentru stabilitatea politică, economică şi socială. România trece printr-o iarnă grea, atât din punct de vedere politic, administrativ, cât şi din punct de vedere al naturii. Ne confruntăm cu situaţii de urgenţă în multe localităţi. De aceea acum este momentul de a colabora pentru a scoate la liman situaţia ţării. Cum ar fi dacă toţi am intra în grevă atunci când ne este greu? Dacă am prefera să stăm acasă atunci când cineva are nevoie de noi? Responsabilitatea pe care ne-am asumat-o nu ţine cont de orgolii şi privilegii, şi nu trebuie ca, la fiecare adiere de vânt, să renunţăm sau să alegem calea cea mai uşoară: de a critica de pe "banca de rezervă". |



