Parliamentary debates

Domnul Marius Rogin:

"Criza în Europa justifică apariţia extremismului de dreapta?"

În statele scandinave, efectele crizei nu se resimt aproape deloc. Nici măcar imigraţia ilegală nu e o mare problemă. Şi totuşi, partidele populiste de dreapta câştigă teren. La ultimele alegeri din Finlanda, partidul "Adevăraţii finlandezi" a cules voturile alegătorilor. Strategia, prin care au câştigat 20% din voturi a fost sloganul "Nu înţelegem de ce trebuie să plătim pentru portughezi". În ţara vecină, populiştii "Democraţii Suediei" au intrat în Parlament pentru prima dată în 2010. După părerea politologului Florian Hartleb de la Centrul pentru Studii Europene de la Bruxelles, în ţările bogate, aceste formaţiuni alimentează şi teama celor înstăriţi de a-şi pierde averile. "Un motiv important este aversiunea faţă de bogaţi, de aceea votează clasa de mijloc aceste partide". "Atacul terorist săvârşit de Andreas Brevik, în vara lui 2011, în Norvegia, ar trebui privit ca un caz singular, şi nu ca expresie a unei violenţe în creştere", presupune Florian Hartleb.

Violenţele comise de extremiştii de dreapta au şocat şi în Germania. Trioul autointitulat "Gruparea Naţional-Socialistă Clandestină" a comis crime timp de peste un deceniu, până când autorităţile să le dea de urmă. Ajungem astfel şi la Partidul Naţional-Democrat din Germania, un partid neconstituţional, care poate fi considerat nu numai populist de dreapta, ci extremist de dreapta.

În ţările învecinate Germaniei, se poate sesiza o adevărată presiune de dreapta în interiorul partidelor. În Belgia, formaţiunea politică rasistă şi populistă de dreapta, Partidul Regional Vlaams Belang, care s-a numit până în 2004 Vlaams Blok, se numără de douăzeci de ani printre partidele cele mai apreciate.

Un alt exemplu este Olanda, unde guvernul format din creştin- democraţi şi liberali rezistă, sub premierul Mark Rutte, numai prin partidul populist de dreapta al lui Geert Wilders, care e a treia fracţiune, ca putere. Florian Hartleb descrie strategia populistului olandez de dreapta: "Geert Wilders le cere olandezilor să consemneze pe site-ul său infracţiunile săvârşite de imigranţii din Europa de Est. Şi, prin această atitudine, creează nişte temeri difuze".

Tocmai tradiţia liberală a acestor ţări ar putea să ducă la întărirea partidelor populiste de dreapta, crede Stefan Seidenhof, istoric şi preşedinte al Departamentului European din cadrul Institutului Germano-Francez din Ludwigsburg. Lucrează în prezent la un studiu despre populismul de dreapta în Europa şi e de părere că: "Această viziune liberală, proiectată pe o populaţie definită colectiv, a început să-şi arate neajunsurile, în condiţiile în care ea nu corespunde realităţii." E şi cazul Franţei, unde se discută despre "o burghezie extinsă, timp în care la periferii vedem ghetouri", adaugă Seidendorf.

Şi în Europa de Est partidele de dreapta sunt în expansiune. Mulţi văd aceste schimbări ca pe un fenomen al modernizării şi transformării. După cel de-al Doilea Război Mondial, au existat partide extremiste atât în zona de dreapta, cât şi în cea de stânga a politicii, spune Stefan Seidendorf. "A trebuit să treacă o generaţie întreagă până când aceste sisteme partinice să se modernizeze şi până când tentaţiile extremiste să poată fi depăşite." Ceva asemănător poate fi sesizat, cu tot cu diferenţele de rigoare, şi în Europa de Est.

În Slovacia şi Cehia, populiştii de dreapta au câştigat tot mai mult teren în ultimii douăzeci de ani. În Polonia, populismul de dreapta apare deseori sub forma unor declaraţii ultracatoliciste sau antisemite. Starea de criză în care se află economia a avut unele efecte negative asupra expansiunii populismului de dreapta. Aşa-numiţii perdanţi ai modernizării au nutrit simpatie faţă de aceste partide. Europa trebuie să facă faţă unei emigrări sporite, neavând însă o politică migraţionistă unanimă. În condiţiile în care partidele cu tradiţie nu vin cu soluţii, acestea sunt căutate la mişcările extremiste. Acesta pare să fie şi numitorul comun al ţărilor europene cu partide puternice de dreapta.

Politica nu mai poate fi o chestiune pur administrativă. E nevoie de viziuni. Nu ar trebui oare UE să dea răspunsul la întrebarea "Ce se va întâmpla cu Europa în următorii douăzeci de ani?" Astfel de viziuni întăresc optimismul şi pot alunga temerile.