Florică Ică Calotă
Florică Ică Calotă

Sittings of the Chamber of Deputies of April 16, 2019

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.56/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 16, 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.34 Florică Ică Calotă - declaraţie politică având ca subiect "Uniunea Europeană pune capăt dublului standard";

Domnul Florică Ică Calotă:

"Uniunea Europeană pune capăt dublului standard"

Unul dintre punctele prioritare de pe agenda României, pe perioada deţinerii Preşedinţiei rotative a Consiliului UE, este modificarea Directivei 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale ale companiilor faţă de consumatori.

În anul 2017, în România, au fost identificate 9 din 29 de produse alimentare din categorii precum lactate, carne, peşte şi ciocolată cu standard dublu de calitate faţă de produse similare din alte ţări ale UE, fiind identificate diferenţe din punctul de vedere al conţinutului de grăsimi şi de proteine.

Parlamentul European şi Consiliul au ajuns, pe 2 aprilie a.c., la un acord provizoriu privind consolidarea normelor în materie de protecţie a consumatorilor şi aplicarea mai eficientă a acestora. Principalele îmbunătăţiri vor fi sporirea gradului de transparenţă de care beneficiază consumatorii atunci când fac cumpărături online, sancţiuni eficace şi norme clare care să abordeze problema dublului standard de calitate a produselor în UE. Comisia Europeană a propus noile norme în luna aprilie a anului trecut, în cadrul Pachetului intitulat "Noile avantaje pentru consumatori".

Pachetul intitulat "Noile avantaje pentru consumatori" vizează să valorifice rezultatele deja obţinute de Comisia Juncker în ceea ce priveşte îmbunătăţirea protecţiei consumatorilor.

Prim-vicepreşedintele Timmermans a declarat: "Pachetul aprobat astăzi este menit să-i protejeze pe consumatori printr-o transparenţă sporită şi printr-o aplicare fermă a normelor, în cazul în care sunt induşi în eroare. Datorită acestui pachet, consumatorii vor şti ce cumpără şi de la cine cumpără."

Věra Jourová, comisarul pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen, a adăugat: "Acest pachet va pune capăt standardelor duble din cadrul Pieţei Unice. Consumatorii nu ar mai trebui să fie induşi în eroare de produse diferite, prezentate ca fiind identice. Comercianţii care vor continua să-i înşele pe consumatori vor fi aspru sancţionaţi. De asemenea, acest pachet va asigura o protecţie sporită a consumatorilor în mediul online şi va îmbunătăţi transparenţa cumpărăturilor online".

Măsurile adoptate vor oferi consumatorilor beneficii concrete.

Vor fi introduse sancţiuni eficace pentru încălcările legislaţiei UE privind protecţia consumatorilor: autorităţile naţionale de protecţie a consumatorilor vor avea competenţa de a impune sancţiuni eficace şi proporţionale. Pentru încălcările pe scara largă, care îi afectează pe consumatorii din mai multe state membre ale UE şi care fac obiectul unei aplicări coordonate la nivelul UE, amenda maximă care poate fi impusă în fiecare stat membru va fi de cel puţin 4% din cifra de afaceri anuală a comerciantului.

Măsurile adoptate vor oferi consumatorilor beneficii concrete, respectiv: introducerea unor sancţiuni eficace pentru încălcările legislaţiei UE privind protecţia consumatorilor; combaterea dublului standard de calitate a produselor de consum; consolidarea drepturilor consumatorilor în mediul online.

Acest acord provizoriu trebuie să fie adoptat în mod oficial atât de Parlamentul European, cât şi de Consiliu.

Este nepermis să acceptăm ca în unele ţări membre ale Uniunii Europene, cum este şi România, să se vândă alimente de o calitate inferioară. Sper şi îmi doresc ca acest acord provizoriu să reprezinte un pas în faţă în eliminarea dublului standard şi în România!