Petru-Bogdan Cojocaru
Petru-Bogdan Cojocaru

Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2019

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.97/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.34 Petru-Bogdan Cojocaru - declaraţie politică "Despre reprezentativitate şi voinţa electoratului";

Domnul Petru-Bogdan Cojocaru:

"Despre reprezentativitate şi voinţa electoratului"

În 2016, românii au votat Partidul Social Democrat într-o proporţie de 45%. Ne-au mandatat deci, acum 3 ani, să îi reprezentăm şi să guvernăm potrivit unei filosofii de stânga, deoarece au simţit că stânga politică este răspunsul la problemele lor. Salarii mici, pensii mici, mobilitatea internă scăzută, dificultatea de a accede pe piaţă cu o afacere nouă sau nevoile comunităţilor locale, toate au fost adresate şi am luat măsuri să putem să le oferim românilor un trai decent şi posibilitatea de a-şi îmbunătăţi situaţia socio-economică. Toate acestea au fost făcute, însă, în ciuda unei presiuni constante din partea preşedintelui, mereu conflictual, atât cu Legislativul, cât şi cu Guvernul.

Parlamentul României este unica autoritate legiuitoare a ţării şi organul reprezentativ suprem al poporului român. Voinţa poporului în materie de elaborare de politici publice şi legiferare este reprezentată de către Parlament, aşa spune Constituţia, iar cei care încercă să ştirbească această realitate pot fi consideraţi, în opinia mea, duşmani ai Constituţiei.

Îndemnul meu este să fim lăsaţi să legiferăm, îndemnul meu este ca Guvernul să fie lăsat să îşi desfăşoare activitatea, după cum a vrut poporul român. Îndemnul meu este să ne desfăşurăm cu toţii, noi, actorii politici, activitatea, potrivit principiilor statului de drept, principii care includ pe cel al separării puterilor în stat. Rezultatele guvernării PSD vorbesc de la sine, respectaţi-le doleanţele electorale cetăţenilor noştri şi lăsaţi-ne să continuăm măsurile care au crescut economia României şi nivelul de trai. Lăsaţi Parlamentul să legifereze, lăsaţi Guvernul să conducă administraţia publică, iar dacă sunteţi dispuşi să avem un dialog cu un fond democratic puternic, în folosul României, haideţi să îl realizăm, respectând prerogativele instituţionale, aşa cum ne dictează legea noastră fundamentală!