Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 12, 2021
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.151/2021
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 12, 2021 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 12, 2021
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.34 | George-Adrian Paladi - declaraţie politică având titlul "«Guvernul meu» îngenunchează Romania"; | ![]() |
||
|
"«Guvernul meu» îngenunchează Romania" Incompetenţa guvernului condus de Florin-Vasile Cîţu este notorie, iar fiecare zi în care acest cabinet - chiar şi interimar - rămâne la Palatul Victoria este un pericol pentru România. Cu atât mai mult cu cât această incompetenţă este dublată de acţiuni şi atitudini profund antiromâneşti. Cum altfel s-ar putea califica, decât antiromânească, indiferenţa totală manifestată de guvernul Cîţu faţă de firmele şi de antreprenorii români, puşi în mare dificultate de creşterile galopante ale preţurilor la utilităţi, la carburanţi, la materii prime? În faţa acestor dificultăţi, firmele nu au decât două variante: fie să tragă obloanele şi să lase pe drumuri mii şi mii de angajaţi, fie să crească la rândul lor preţurile de vânzare, îngreunând şi mai mult povara de pe umerii consumatorilor finali, ai românilor şi aşa vulnerabili şi vulnerabilizaţi de pandemie şi de criza economică. România nu este "un stat eşuat", după cum ne-a informat cu revoltătoare detaşare preşedintele Iohannis, ci este un stat deturnat de incompetenţa şi reau-credinţă a guvernului Cîţu. Deriva economică şi socială în care pluteşte acum România este consecinţa manierei batjocoritoare în care a înţeles să lucreze "monstruoasa coaliţie" de care oportuniştii se dezic astăzi, uitând că au împărţit aceleaşi fotolii timp de nouă luni. Toate semnalele pe care le-am primit din partea mediului de afaceri sunt că aceşti antreprenori se simt pur şi simplu abandonaţi de Guvern, de statul căruia îi plătesc taxe şi impozite. De aceea, pe lângă protejarea consumatorilor casnici vulnerabili, de primă urgenţă pentru cabinetul care se va instala după ieşirea definitivă din scenă a lui Cîţu şi compania sunt măsurile de protecţie şi stimulare a întreprinderilor mici şi mijlocii. Firmele româneşti au nevoie de sprijin, de siguranţă, de stabilitate pentru a putea să funcţioneze sănătos şi pentru a putea oferi bunuri şi servicii la preţuri corecte. Antreprenorii români sunt inteligenţi şi de bună-credinţă, spre deosebire de "guvernul meu". De aceea, acest cabinet trebuie să dispară definitiv cât mai repede, spre binele tuturor românilor. |


