Parliamentary debates

Domnul Dorel Covaci:

"Curat democraţie, dar cu pumnul în gât!"

Evenimentele de la Timişoara, de săptămâna trecută, ne trimit cu gândul la un episod al Revoluţiei din 1989, cel puţin prin prisma mijloacelor folosite de autorităţi pentru înăbuşirea revoltei protestatarilor. Vizita premierului şi a unei părţi din cabinetul său la Timişoara, la Congresul de alegere a conducerii Comisiei naţionale a PDL pentru infrastructură, energie şi mediu şi la şedinţa Biroului permanent naţional al PDL a fost condiţionată de luarea unor măsuri de securitate extremă, în zona Centrului Regional de Afaceri din Timişoara, locul de desfăşurare.

Pe acoperişurile clădirilor din vecinătăţi au fost amplasaţi lunetişti, s-au creat filtre în incinta imobilului-gazdă al consfătuirilor, cu percheziţie corporală şi detectoare de metale, iar premierul a cerut expres ca inclusiv reprezentanţii presei să fie controlaţi minuţios.

Aceleaşi tehnici de intimidare şi ameninţare au fost aplicate şi celor câteva sute de protestatari împotriva regimului, care au avut "neruşinarea" de a flutura pancarte cu lozinci usturătoare în faţa punctului de întâlnire. Pentru a feri ochii auguştilor oaspeţi de peisajul dezolant al străzii răsculate, autobuzele delegaţiei PDL şi dubele jandarmilor au creat o centură în jurul clădirii. Prea-iubiţilor conducători le-ar fi putut cădea greu trataţia de protocol, la vederea mitingului antiguvernare. S-a fluierat, s-a scandat, s-au înălţat pancarte cu lozinci de tipul: "Jos Guvernul!", "Corupţie generalizată", "Şomaj în masă", "Salarii scăzute", "Demisia", "Azi la Timişoara, mâine în toată ţara", "Zonă coruptă! Aici sunt banii dumneavoastră!". Când iritarea mai-marilor a atins apogeul, au dictat forţelor de ordine să ia pe sus câţiva dintre protestatari, să-i ducă la secţie şi să-i amendeze, pe motiv că au trecut strada în mod nepermis.

Măsuri tipic dictatoriale, tipic securiste! Tipice sunt şi deciziile discreţionare, aparatul de stat aservit, simularea falsului consens între naţiune şi putere, universalizarea minciunii, mizeria poporului, infamia asupritorilor. Este un fapt indiscutabil că ne aflăm aproape de instaurarea oficială a unei noi dictaturi. Ceea ce s-a întâmplat la Timişoara ne demonstrează că, la 20 de ani de la Revoluţie, ne aflăm iarăşi sub talpa tiraniei, e drept de o factură mai nuanţată, dar nicidecum subtilă. Este o impietate faptul că aceste derapaje s-au petrecut în însăşi inima democraţiei din România, oraşul-martir Timişoara, cel care a dat startul Revoluţiei anticomuniste din ’89. Libertatea cuvântului şi a exprimării au fost retezate şi nu mai rămâne drum lung până la supunerea şi anihilarea totală a oricăror forme de acţiune nealiniată cu centrul.

Totuşi, extraordinara desfăşurare de forţă a puterii dovedeşte că PDL-iştii se tem mai tare ca niciodată de mânia străzii. Ştiu că au jupuit poporul până la piele, că au furat, minţit şi umilit ţară întreagă, că li se apropie sfârşitul şi vine scadenţa. Încearcă să tragă de timp cât se mai poate, făcând uz chiar şi de forţă, fără să le mai pese de păstrarea unor minime aparenţe de democraţie sau de faptul că îşi dezvăluie astfel ideologia monstruoasă ascunsă. Teroarea opresorilor de a pierde puterea îi împinge să-şi terorizeze, să-şi împileze victima - poporul român. Se simte mirosul fricii lor de a pierde puterea şi de a fi nevoiţi să plătească toate mizeriile pe care le-au făcut, iar teama lor naşte violenţă şi îi împinge la acţiuni necugetate, care îi demască instantaneu.

Preşedintele a scos porumbelul pe gură în 2009, spunând că "avem prea multă democraţie", dar s-a răzgândit la timp şi a retractat. Nu era încă momentul să scoată tunurile, dar nu era greu de ghicit că se va ajunge şi în acest punct.

În rest, totul e numai lapte şi miere. Sub oblăduirea conducătorilor iubiţi, ţara e în floare: potrivit spuselor premierului, la întâlnirea cu oamenii de afaceri din Timişoara, "România a redobândit statutul de ţară în care se poate investi". Cu alte cuvinte, bani să fie, că le venim noi de hac!

Sunt momente cruciale în existenţa poporului român, când este imperios necesară o acţiune fermă şi unitară a celor care îl reprezintă în structurile supreme, împotriva puterii, care a luat-o pe o pantă greşită. Trăim astfel de momente de cotitură, când inacţiunea poate însemna un vot de sprijin pentru asupritori. Avem experienţa, nu foarte îndepărtată, a regimului dictatorial comunist şi am simţit, majoritatea dintre noi, pe pielea noastră, ce înseamnă sugrumarea democraţiei. Ca for de reprezentare al poporului şi ca instituţie supremă a democraţiei, nu putem permite ca sămânţa germinată a unei noi puteri dictatoriale să prindă rădăcini! În loc să depăşim perioada de tranziţie de la un trecut întunecat, spre un viitor, în care naţiunea noastră să fie liberă, puternică, competitivă, prosperă, păstrând această direcţie, ne vom întoarce de unde am plecat, iar toate greutăţile pe care le-am depăşit, toată jertfa celor care au căzut pentru libertate va fi în zadar.