Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 23, 2018
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.86/2018
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 23, 2018 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 23, 2018
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.35 | Găvrilă Ghilea - declaraţie politică cu titlul "Pilonul II, prioritatea zero!"; | ![]() |
||
|
"Pilonul II, prioritatea zero!" Într-un comunicat de presă dat publicităţii în ajunul declanşării aşa numitei revoluţii fiscale, la începutul acestui an, Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România preciza că "Reducerea în premieră a contribuţiei de la procentul actual de 5,1% la 3,75%, în locul majorării la 6%, conform legii, transmite un semnal negativ, afectând viabilitatea pe termen lung a sistemului de pensii private", menţionând că decizia se va traduce în pensii private mai mici cu cel puţin 20% pentru viitorii pensionari şi potenţial mai scăzut de finanţare a afacerilor româneşti, prin intermediul pieţei de capital. Din păcate, această luare de poziţie era mult prea tardivă pentru a mai opri transferul masiv de fonduri de la Pilonul II de pensii către bugetul asigurărilor sociale de stat, declanşat prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Evident, pentru a putea fi puse în operă, promisiunile coaliţiei PSD-ALDE trebuiau susţinute financiar. Scamatoria majorării salariului minim pe economie - însă doar pe hârtie! - prin transferul cotelor de contribuţii sociale din sarcina angajatorului în cea a angajatului şi a creşterii valorii punctului de pensie, dar şi a pensiei minime garantate s-a pus în scenă chiar pe banii contribuabililor. Înfiinţat în urmă cu 10 ani, sistemul de pensii private obligatorii şi-a demonstrat pe deplin eficienţa şi utilitatea. Administrarea Pilonului II de pensii s-a dovedit un succes, nefiind înregistrată vreo controversă pe această temă, sistemul fiind apreciat de toate organismele financiare internaţionale, chiar dat ca exemplu pentru randamentele înregistrate, mai mari chiar decât în jumătate dintre statele membre ale UE. Cu peste 7 milioane de conturi individuale şi mai mult de 4 milioane de contributori activi, raportând un randament mediu anual între anii 2008-2018 de aproape 9%, acest sistem a atras în ultimul deceniu contribuţii brute de peste 35 de miliarde lei, administrând în prezent active nete de peste 42,5 miliarde de lei, ceea ce reprezintă aproape 5% din PIB-ul României. Sigur, mai este mult până departe, dacă ar fi să ne raportăm la activele unor fonduri de pensii private implementate cu zeci de ani în urmă în Danemarca, Olanda, Elveţia sau Canada, care au ajuns să depăşească PIB-urile naţionale ale acestor state, dar, când miza o reprezintă confiscarea celor 9 miliarde de euro acumulate până acum în conturile românilor, nimic nu stă în calea coaliţiei de la guvernare. Sub pretextul că statul ar oferi un randament mai bun decât mediul privat, în domeniul pensiilor, PSD-ALDE încearcă din răsputeri să adoarmă vigilenţa românilor. Au mai rămas puţine zile până la trâmbiţata majorare a valorii punctului de pensie de la 1 iulie, iar prin vistierie bate vântul. Vor fi românii înşelaţi, din nou, pe banii lor? |



