Parliamentary debates

Domnul Gabriel Tiţa-Nicolescu:

"Reorganizarea administrativă"

De-a lungul timpului fiecare deputat şi senator şi-a făcut satul comună, comuna oraş şi oraşul municipiu, cu toate că nu au fost bani nici măcar pentru cheltuieli de funcţionare, cu atât mai puţin pentru dezvoltare, deşi nu au existat măcar sedii pentru primărie sau pentru poliţie.

Trebuie să regândim o formulă de reorganizare a teritoriului. România este un stat european. Resursele europene se evidenţiază şi se absorb mult mai bine pe zone mai vaste decât pe judeţe mici. Este o birocraţie foarte mare pentru 41 de judeţe, când s-ar putea face pentru mai puţine forme de organizare.

Este necesară o altă gândire în privinţa manierei de atragere a fondurilor europene. Se pot face asocieri între localităţi şi judeţe pentru a iniţia proiecte de anvergură şi pentru a aduce, astfel, mult mai uşor bani europeni.

Din ce se cunoaşte în acest moment, Uniunea Europeană nu a cerut României să îşi regândească structura teritorială, dar a dat de înţeles că nu este cea mai bună formă prin care se realizează absorbţia fondurilor europene. Este vorba de modificarea Constituţiei aici, pentru că în Constituţie se precizează că România este organizată în comune, oraşe şi judeţe. Acestea sunt deocamdată formele de organizare. Până nu modificăm Constituţia, nu putem să ne gândim sub nicio formă la o altă modalitate de împărţire a teritoriului României.

România are nevoie de reorganizare administrativ-teritorială, pentru că cele opt regiuni de dezvoltare actuale nu mai răspund necesităţilor noastre privind accesarea fondurilor europene. Dar trebuie avut grijă să nu se creeze structuri independente cu conţinut etnic. Regiunile trebuie să fie entităţi administrativ-teritoriale care să răspundă nevoilor ţării noastre de o mai bună administrare a serviciilor publice oferite cetăţenilor.

Cred că de un real folos ne pot fi modelele de reorganizare din Franţa, Slovacia, Polonia sau Ungaria şi reorganizarea să se facă pe o perioadă mai lungă de timp, perioadă care se poate întinde pe câţiva ani.

Este cunoscut faptul că regiunile răspund principiului subsidiarităţii, principiu care se află atât în tratatele europene, cât şi în legislaţia românească. Actualul sistem românesc de organizare pe regiuni de dezvoltare economice, fără statut juridic constituţional, nu mai răspunde nevoilor României.

Cred că opţiunile privind reorganizarea administrativ-teritorială trebuie discutate pornind de la câteva certitudini pe care nimeni nu le poate nega, cum ar fi faptul că unităţile administrativ-teritoriale mai mari pot furniza o gamă de servicii mai largă, dar trebuie să avem în vedere faptul că centralizarea va duce la creşterea cheltuielilor administrative, administraţia mai îndepărtată este mai scumpă din punctul de vedere al cheltuielii publice şi private şi de multe ori de o calitate inferioară.

În primul rând, se pune problema dimensiunii optime a unei comune, apoi a numărului minim de locuitori, a amplasamentului şi a dotărilor obligatorii pentru un oraş şi, în al treilea rând, care ar trebui să fie rolul şi competenţele regiunilor de dezvoltare.

Trebuie făcută o analiză serioasă de către oameni care se pricep, şi nu printr-o decizie strict politică, deoarece aceasta nu a fost tot mereu inspirată din realităţile cu care se confruntă România.