Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 18, 2014
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.32/2014
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 18, 2014 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 18, 2014
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.36 | Dorel Covaci - declaraţie politică: "Despre starea mea de incompatibilitate, declarată de ANI"; | ![]() |
||
|
"Despre starea mea de incompatibilitate, declarată de ANI" Vă rog să-mi permiteţi să-mi exprim poziţia cu privire la apariţia în presă a unor informaţii, din care reiese că, în urma evaluării Agenţiei Naţionale de Integritate, în perioada 2008 - prezent, aş fi în stare de incompatibilitate, întrucât aş deţine, simultan, funcţia de deputat şi următoarele calităţi: administrator la SC AGRIPIM SRL (19 decembrie 2008 - prezent); administrator la SC CONS PRIFAD SRL (19 decembrie 2008 - 14 iunie 2010) şi o posibilă săvârşire a infracţiunii de fals în declaraţii, deoarece aş fi omis să menţionez în declaraţiile de interese, depuse în calitate de deputat (anii 2008 - 2013), funcţiile de administrator. În primul rând, aş dori să precizez că, până la acest moment, nu am primit nicio notificare oficială pe această temă din partea ANI. Mai apoi, iată contextul problemei, pentru o informare cât mai corectă a dumneavoastră: În perioada 1990-2008, am activat în funcţia de primar al oraşului Făget, judeţul Timiş, şi reprezentant al Consiliului Local Făget, însărcinat cu aplicarea hotărârilor de Consiliu. Pentru îndeplinirea concretă a activităţilor a fost delegat viceprimarul localităţii. Cele două societăţi, AGRIPIM şi CONS PRIFAD, înfiinţate în 2000-2001, aparţin Consiliului Local Făget. AGRIPIM: obiectul de activitate era preluarea de către Consiliul Local Făget a activelor de la IAS (bloc de locuinţe, pentru a fi reabilitat şi transformat în bloc de locuinţe sociale, şi utilajele agricole). Întrucât nu a apărut între timp niciun act normativ care să permită transferul, societatea AGRIPIM a rămas fără activitate. CONS PRIFAD: obiectul de activitate este desfăşurarea activităţilor de autofinanţare ale Consiliului Local Făget (apă, canal, gunoi, Complex Ştrand). În calitate de reprezentant al Consiliului Local, am figurat ca administrator al acestor două societăţi, fără nicio remuneraţie suplimentară. În data de 30 noiembrie 2008, am obţinut mandatul de deputat în Parlamentul României, iar pe data de 19 decembrie 2008 aveam dublă calitate, de primar şi parlamentar, aşa că trebuia să renunţ, în termen de 15 zile lucrătoare, la una dintre acestea. În data de 7 ianuarie 2009, mi-am depus demisia din funcţia de primar şi reprezentant al Consiliului Local Făget, am primit ordin al prefectului de încetare a activităţii de primar şi am devenit deputat de Timiş. În aceeaşi zi, 7 ianuarie, am întocmit şi semnat un proces-verbal de predare-primire inventar scriptic şi faptic, inclusiv predare însemne, ştampile, şi am renunţat la toate calităţile pe care le-am avut în cadrul Primăriei şi Consiliului Local Făget: primar, reprezentant al consiliului local, preşedinte al Ligii Primarilor, preşedinte al Comisiei de Fond Funciar, preşedinte al Asociaţiei Oraşelor Înfrăţite. În data de 8 ianuarie 2009 s-a întrunit Consiliul Local, care a ales în funcţia de conducere, potrivit procedurii legale, viceprimar Vasile Sita (având atribuţii de primar până la alegeri) şi ajutor de viceprimar - Marcel Avram (cu atribuţii de viceprimar). Menţionez că această echipă a fost validată prin vot electoral şi al Consiliului şi activează şi în prezent la conducerea Primăriei, ca primar (M. Avram, PDL) şi viceprimar (V. Sita, PNL). Din acel moment, nu am mai avut nicio activitate în Primăria şi Consiliul Local Făget. Orice acţiune ca reprezentant al Consiliului Local Făget ar fi fost un abuz, dar şi o imposibilitate, întrucât, din poziţia de parlamentar, nu mai aveam nici acces, nici calitate, nici intenţie. Opinia mea este că, printr-o hotărâre a Consiliului Local Făget, ar fi trebuit demarată o acţiune de modificare corespunzătoare a statutului societăţilor privind administrarea, printr-un act adiţional, şi numirea, inclusiv scriptică, a unui nou administrator. Consider că acestea sunt acuzaţii grave şi, dacă se dovedesc adevărate, ANI ar fi trebuit să purceadă la o anchetă mai detaliată asupra problemelor înainte de a da verdicte, dacă este cazul, definitive, mai ales că în această situaţie ar fi încă 32 de parlamentari. Dispoziţiile legale privind incompatibilitatea se referă la cazul desfăşurării a două activităţi paralele, respectiv cea de deputat şi cea de administrator, incompatibilitatea trebuind să fie demonstrată, reală şi efectivă. Dintr-o eroare sau o simplă omisiune scriptică a unei instituţii locale, fără o analiză logică şi cursivă a problemei, mi se pare o lipsă de profesionalism să ajungi să trimiţi oameni pe mâna Parchetului, să le terfeleşti imaginea cu cea mai mare uşurinţă şi indiferenţă. Mă întreb, dacă acesta este verdictul ANI, cel puţin în ceea ce mă priveşte, cât de serioasă le este ancheta? |



