Vasile Cîtea
Vasile Cîtea

Sittings of the Chamber of Deputies of December 19, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.4/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of December 19, 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.36 Vasile Cîtea - declaraţie politică având ca subiect "Domeniul sănătăţii, în atenţia Guvernului";

Domnul Vasile Cîtea:

"Domeniul sănătăţii, în atenţia Guvernului României"

Luna decembrie este cunoscută ca fiind luna veştilor bune sau a veştilor care bucură. Dacă în trecut pacientul român era înfricoşat de anunţul politicienilor iresponsabili care decideau închiderea unităţilor sanitare sau reducerea numărului de paturi din spitale, totul limitându-se la profitul obţinut prin intermediul acestor măsuri, iată că guvernarea PSD se mobilizează, prin continuarea programului de guvernare, care impunea sănătatea în centrul preocupărilor guvernamentale.

După îmbunătăţirea substanţială a drepturilor financiare cuvenite medicilor şi asistenţilor medicali, după rezolvarea finanţării categoriei medicilor rezidenţi, iată că vin veşti bune şi pentru pacienţii români. Guvernul a decis să investească în infrastructura medicală de prim ajutor şi deja se văd primele măsuri în acest sens.

Astfel, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Guvernul României, prin Ministerul Sănătăţii, a decis să aplice pentru măsura Îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţele medicale - achiziţionând, la nivel de ţară, un număr de 1.200 de ambulanţe noi care să servească atât serviciilor judeţene de ambulanţă, cât şi Ministerului de Interne prin SMURD. Valoarea totală a proiectului se ridică la suma de 477 milioane de lei.

Primul lot de autospeciale de intervenţie a fost deja distribuit în teritoriu, regiunii de nord-est fiindu-i repartizat un număr de 56 de maşini, din care cele mai multe au revenit judeţului Iaşi, anume 18 autospeciale.

Autospecialele sunt dotate cu defibrilatoare şi echipamente medicale de prim ajutor de ultimă generaţie, programul de înzestrare urmând să continue şi în primul semestru al anului 2019.

Din cele 18 autospeciale ajunse la Iaşi, 15 vor fi date spre folosinţă Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi 3 către SMURD.

În aceeaşi ordine de idei, în judeţul Iaşi se vor deschide 3 noi puncte de lucru SMURD, care vor fi dotate cu câte o autospecială din acest lot şi o ambulanţă pentru intervenţii de specialitate, în următoarele localităţi rurale: Vlădeni, Răducăneni şi Ţibăneşti.

Ţinând cont că judeţul Iaşi este grav afectat de fenomene meteo severe în anotimpul alb, înfiinţarea acestor puncte de lucru SMURD este esenţială pentru micşorarea timpilor de intervenţie la solicitări. Mai mult, punctul de lucru SMURD al oraşului Podu Iloaiei urmează a fi extins şi modernizat.

În altă ordine de idei, suntem bucuroşi să anunţăm tinerii parinţi că Ministerul Sănătăţii a demarat un program pentru toţi bebeluşii născuţi în spitalele de stat, care vor fi testaţi auditiv cu aparatură medicală modernă, în program fiind incluse 186 de maternităţi şi secţii de terapie intensivă din ţară. Programul are o valoare de peste 2,5 milioane de lei şi urmăreşte depistarea cazurilor de hipoacuzie încă din prima lună de viaţă extrauterină. Anual, peste 350 de copii nou-născuţi părăsesc maternităţile fără ca părintii lor să cunoască faptul că au probleme de auz.

Prin aceste măsuri, care vor fi continuate şi în anul 2019, Guvernul României demonstrează faptul că programul de guvernare este urmărit cu atenţie şi va fi dus la bun sfârşit, ca o formă de respect faţă de cetăţenii României care au acordat încrederea alianţei de guvernare.