Dumitru Oprea
Dumitru Oprea

Sittings of the Chamber of Deputies of September 18, 2019

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.101/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 18, 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.36 Dumitru Oprea - declaraţie politică despre "Subiecte pe care PSD vrea să le ascundă";

Domnul Dumitru Oprea:

"Subiecte pe care PSD vrea să le ascundă"

România se află în plină criză, o ţară adusă aproape de colaps de către PSD şi foştii sau actualii săi parteneri de coaliţie, o criză politică pe care PSD-iştii veroşi o folosesc pentru propriile interese, pentru a distrage atenţia opiniei publice de la problemele mult mai grave, de care refuză să se ocupe de când au venit la putere.

Dacă trecem peste perdeaua de fum a crizei politice, observăm că Executivul nu face nicio investiţie, infrastructura rutieră nu beneficiază de niciun kilometru de autostradă, Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi a dispărut din toate planurile. Dar acest fenomen nu este fără efecte. Astfel, din cauza drumurilor proaste şi a sistemului de sănătate subfinanţat, românii continuă să moară cu zile. La Educaţie, acelaşi guvern incompetent nu face nimic şi compromite dezvoltarea viitoarelor generaţii.

La nivel economic, vorbim despre o nouă vulnerabilizare a României, care devine pe zi ce trece o ţară importatoare, cu cea mai mare scădere a producţiei industriale din UE, cu o datorie externă care produce efecte inflaţioniste grave. Cu toate creşterile salariilor bugetarilor şi ale pensiilor celor vreo cinci milioane de beneficiari, an de an buzunarele românilor sunt tot mai goale. Vântul fiscal produs de taifuniştii PSD-ALDE produce efecte mai dure în bugetul românilor decât ciclonii tropicali ai planetei.

Pe lângă problemele economice, guvernanţii vor să ascundă şi problemele din justiţie, unde existenţa Secţiei speciale a fost declarată de Uniunea Europeană ca fiind "contravenientă legislaţiei europene". Când vor acţiona oare şi în direcţia democraţiei şi a dezvoltării, aşa cum îşi doresc românii?

Acestea sunt subiecte de care nu se ocupă nimeni dintre cei obligaţi să o facă. Am devenit o ţară a haosului, o ţară care nu mai este guvernată de mult, în care fiecare face ce vrea şi nimeni nu este responsabil de absolut nimic.