Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 29, 2022
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.103/2022
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 29, 2022 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 29, 2022
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.36 | Daniel-Florin Ghiţă - declaraţie politică: "Şi totuşi, care este misiunea DNA?"; | ![]() |
||
|
"Şi totuşi, care este misiunea DNA?" Văzând turnura periculoasă pe care a reluat-o activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie în ultima perioadă, simt nevoia să pun unele întrebări în faţa dumneavoastră. Oare, Direcţia Naţională Anticorupţie s-a autosesizat în cazurile lui Câţu, Tătaru, Arafat, Orban, Vlad Voiculescu, criminalii naţiunii, cei care, acum doi ani, ne-au îngropat morţii în saci de gunoi, fără autopsie şi slujbă? Nu! Dar dosarul lui Barna mai este instrumentat de DNA? Nu se ştie! A început cumva cercetarea penală a lui Ghinea, pentru că prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă a condamnat România la sărăcie, fără ca parlamentarii României să poată citi şi dezbate acest PNRR? Nu! În dosarul lui Clotilde Armand, cu frauda electorală, se face ceva? Au trecut doi ani. Corupţie, s-au furat sacii cu voturi, s-a făcut trafic de influenţă şi DNA tace. Tace şi nu face. Nicuşor Dan, cel care a blocat tot Bucureştiul, avea dosarul din Orăşelul Copiilor, cu fraudă, trafic de influenţă. Unde este dosarul? A auzit o întreagă ţară cum făcea trafic de influenţă. Nu se deranjează DNA? Se pare că nu! Cîţu a cumpărat vaccinuri de un miliard de euro, pentru a fi aruncate la gunoi! DNA face ceva? Nu mai vorbesc despre împrumuturile luate, fără să ştim unde sunt banii românilor! Izoletele, camioanele cumpărate în starea de pandemie, jaful cu măştile de Unifarm. Unde sunt aceste dosare penale? Cei care fură miliarde de euro rămân nepedepsiţi? De ce nu se face nimic în aceste dosare de miliarde de euro? Pentru că, se pare că DNA a devenit o instituţie de execuţie politică, pentru a distruge liderii politici la comandă, preponderent pe cei din partea stângă a eşichierului politic, aşa cum probabil este stabilit de cei care conduc România din afara ţării. Astfel, dacă Băsescu a putut să distrugă flota maritimă a României, dar nu a păţit nimic şi a putut astfel să distrugă aproape toată România în cei 10 ani de mandat ca preşedinte, cu ajutorul DNA, în loc să aibă parte de mandatul cuvenit, dacă actualul preşedinte a săvârşit atâtea malversaţiuni cu casele şi cu patrimoniul imobiliar al Sibiului, dar nu a păţit nimic şi este lăsat de DNA să-şi continue opera de distrugere a României, în schimb DNA a distrus carierele lui Adrian Năstase şi Liviu Dragnea pentru fapte absolut banale, pe care le comit aproape toţi politicienii. Iar acum DNA revine şi anunţă triumfător că este pregătit să distrugă încă o carieră unui politician de stânga, domnul Adrian Chesnoiu, tocmai când acesta se lupta pentru dezvoltarea agriculturii României şi pentru români, şi care, ca ministru al agriculturii, ar fi încercat să influenţeze angajarea unor oameni de încredere care l-ar fi putut ajuta să facă bine pentru ţară, nu aşa cum face DNA bine numai pentru străinătate. Asta e marea corupţie cu care luptă DNA? Nu, DNA nu este ceea ce ar trebui să fie! Se pare că această instituţie ultrafinanţată din banii românilor are misiunea de a distruge liderii valoroşi ai acestei ţări, nu să cureţe ţara de marii corupţi! Poate că în loc să îi fie extinse competenţele, aşa cum cerea şeful acestei instituţii acum câteva zile, ar fi mai bine ca pur şi simplu această instituţie să fie desfiinţată, aşa cum s-a desfiinţat şi Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie. |


