Dragoş Gabriel Zisopol
Dragoş Gabriel Zisopol

Sittings of the Chamber of Deputies of October 19, 2022

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.134/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 19, 2022

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.36 Dragoş Gabriel Zisopol - intervenţie intitulată "1 octombrie - Ziua Naţională a Republicii Cipru";

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

"1 octombrie - Ziua Naţională a Republicii Cipru"

Republica Cipru sărbătoreşte la 1 octombrie Ziua Naţională. Se împlinesc 62 de ani de la înfiinţarea republicii, în contextul câştigării independenţei faţă de Marea Britanie, după ani de lupte deschise şi conflicte etnice violente.

Ca urmare a încheierii acordurilor Zürich - Londra cu Regatul Unit, Grecia şi Turcia, la data de 19 august 1960 se constituia Republica Cipru, iar pe 20 septembrie ţara adera la Naţiunile Unite şi la Commonwealth-ul Britanic.

Încercarea în anul 1974 a arhiepiscopului Makarios, primul preşedinte al noului stat, de a uni Grecia cu Cipru a determinat o lovitură de stat care, la rândul ei, a declanşat aşa-zisa criză cipriotă.

Această acţiune a precipitat invazia turcă a Ciprului, la 20 iulie 1974, care a dus la împărţirea ţării în două zone, cea aflată sub coordonarea Republicii Cipru (64% din insulă) şi cea ocupată de turci (36,2% din insulă), ultima declarată la 15 noiembrie 1983 ca stat independent cu denumirea de "Republica Turcă a Ciprului de Nord", recunoscut doar de către Turcia.

O zonă tampon, cunoscută sub numele de "Linia Verde", care desparte cele două zone, este menţinută de Naţiunile Unite pentru a evita orice alte tensiuni şi ostilităţi intercomunale.

Republica Cipru este membru al familiei europene din anul 2004, este un pilon puternic al stabilităţii şi cooperării într-o regiune care mereu s-a aflat în centrul unor conflicte majore. Relaţiile economice bilaterale dintre România şi Cipru sunt prolifice, Ciprul fiind al zecelea cel mai important investitor în România (https://cursdeguvernare.ro/clasamentul-real-al-celor-mai-mari-investitori-straini-din-romania.html).

Proiectele majore asumate de conducerea Republicii Cipru au adus şi aduc prosperitate ciprioţilor. Conducerea actuală a Republicii Cipru şi-a asumat angajamentul faţă de planurile de viitor al ţării prin Planul Naţional "Ieri în Cipru, mâine-n UE". Acest proiect cuprinde şi o serie de măsuri pentru găsirea soluţiilor viabile necesare rezolvării problemei Ciprului, care să ofere oportunitatea coexistenţei paşnice şi creative a tuturor cetăţenilor insulei.

Cu certitudinea dezvoltării pe multiple planuri a relaţiilor bilaterale dintre România şi Cipru, în calitate de preşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Cipru, îmi revine deosebita plăcere şi onoare să urez un cordial la mulţi ani ciprioţilor de pretutindeni!

La mulţi ani, Cipru!

La mulţi ani relaţiilor bilaterale dintre România şi Cipru!