Costel Lupaşcu
Costel Lupaşcu

Sittings of the Chamber of Deputies of April 25, 2017

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.67/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 25, 2017

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.38 Costel Lupaşcu - declaraţie politică intitulată "Primele 100 zile de guvernare PSD-ALDE au pus sistemul de sănătate în slujba pacientului";

Domnul Costel Lupaşcu:

"Primele 100 de zile de guvernare PSD-ALDE au pus sistemul de sănătate în slujba pacientului"

În calitate de membru al Comisiei pentru sănătate şi familie vreau să vă prezint principalele măsuri adoptate de actuala echipă de guvernare condusă de prim-ministrul Sorin Grindeanu, prin care am început să avem un sistem de sănătate ce are ca primă prioritate pacientul, şi nu alte lucruri.

Aşadar, una din promisiunile noastre de anul trecut, atunci când am cerut votul de încredere al românilor, a fost creşterea salariilor în domeniul sănătăţii. Acum, la 100 de zile de la instalarea Guvernului PSD-ALDE veniturile personalului medical au crescut cu 15% şi începând de anul viitor vor ajunge la un nivel decent, astfel încât să nu ne mai plece medicii şi asistentele să trateze pacienţii din alte ţări. Salariul unui medic rezident va ajunge în 2018 la 5.700 de lei/lună, al unui medic specialist gradul V, la 12.375 de lei/lună, al unui medic primar gradul V, la 15.625 de lei/lună, iar al unui medic primar gradul V, ATI, la 16.672 de lei/lună. În acelaşi timp, un asistent debutant va avea de la anul 3.950 de lei/lună, un asistent mediu 4.625 de lei/lună, iar un asistent principal 5.108 lei/lună.

Un lucru foarte important este acela că veniturile personalului medical vor fi primele care se vor majora dintre toate categoriile profesionale, întrucât sănătatea este nepreţuită şi avem nevoie în ţara noastră de medici şi asistente medicale care să aibă grijă de viaţa noastră.

În ceea ce priveşte accesul pacienţilor la sănătate am promis debirocratizarea sistemului prin desfiinţarea comisiilor de specialitate care aprobă tratamentele medicale. Acum este suficientă prescripţia medicului terapeut, fără a mai fi nevoie de aprobări speciale. O dată cu reducerea timpului de aşteptare, fiecare pacient din România are acces mai rapid la noile medicamente apărute pe piaţă, întrucât Ministerul Sănătăţii a introdus un sistem de actualizare permanentă al listei cu medicamente compensate. De asemenea, ceea ce nu a dorit să facă fostul Guvern tehnocrat, am făcut noi, cei de la PSD-ALDE, în primele trei luni de guvernare: am ieftinit cu 35% preţul medicamentelor inovative fără tratament.

Ne-am ţinut de cuvânt şi în ceea ce priveşte alocarea de fonduri pentru programele de sănătate publică, inclusiv pentru bolile rare. Este foarte important să fie asigurate medicamentele pentru toţi pacienţii din programele naţionale.

În domeniul vaccinării, am introdus bugete multianuale pentru vaccinuri, în acest an avem 770 de milioane de lei alocaţi pentru achiziţionarea de doze de vaccin. În acelaşi timp, Ministerul Sănătăţii a luat decizia de a limita exportul paralel de medicamente, în prima fază pentru vaccinuri. Astfel, vom preveni epuizarea stocurilor şi vom realiza la timp campaniile de vaccinare, pentru a preîntâmpina îmbolnăvirile în masă.

La nivelul dezvoltării infrastructurii medicale, ne-am respectat cuvântul şi Guvernul a alocat fonduri pentru dotarea spitalelor judeţene cu echipamente de imagistică moderne, cel puţin un CT şi un RMN pentru unităţile sanitare care nu aveau aceste aparate medicale.

V-am detaliat toate aceste măsuri din domeniul sănătăţii pentru a cunoaşte realitatea din prezent, şi nu manipulările colegilor din opoziţie care prevedeau că în urma creşterilor veniturilor populaţiei şi scăderilor de taxe, nu vor mai fi bani la bugetul de stat. Cred că fiecare român poate să simtă diferenţa faţă de anul trecut. Fiecare cetăţean, fie că este angajat la stat sau în mediul privat, că este pensionar sau elev, rămâne la finalul fiecărei luni cu mai mulţi bani în buzunar şi plăteşte taxe mai mici la stat.