Parliamentary debates

Domnul Florian-Emil Dumitru:

"Sectorul zootehnic şi al industriei alimentare - încotro?"

Conform datelor Institutului Naţional de Statistică, deficitul balanţei comerciale a României a ajuns la peste 21 miliarde de euro, în creştere cu peste 4 miliarde faţă de anul trecut. În plus, contextul global generat de pandemia de COVID-19, conflictul armat din Ucraina şi seceta gravă din acest an contribuie în mod semnificativ la adâncirea deficitului comercial, mai ales în sfera sectorului alimentar, ca urmare a destabilizării preţurilor atât la produsele agroalimentare cât, mai ales, la materiile prime necesare producătorilor.

Alimentele de bază, precum carnea, fructele, laptele, sunt produsele cu cel mai ridicat deficit comercial, motiv pentru care procesarea este un sector greu încercat, care nu poate fi ajutat sau echilibrat doar prin exporturile de cereale pe care România mizează de câţiva ani încoace.

Cadrul legislativ actual trebuie să se centreze în special pe contracararea/reducerea impactului negativ asupra securităţii alimentare în timpul unei situaţii de criză. De aceea, sunt necesare politici publice adaptate şi acceptate de decidenţii politici, care să sprijine creşterea valorii adăugate în agricultură, prin stimularea depozitării şi procesării materiilor prime agricole, concomitent cu încurajarea investiţiilor care să permită creşterea competitivităţii produselor agricole româneşti. Este evident şi la îndemână că România îşi poate îmbunătăţi balanţa comercială negativă mai ales din comerţul cu produse lactate şi carne de vită. Susţinerea procesării materiilor prime autohtone, acoperirea necesarului propriu de consum şi diminuarea importurilor, exportul de produse procesate, vizibilitatea şi promovarea industriei alimentare reprezintă principalele axe ale unor politici agricole veritabile şi sustenabile.

Toate aceste deziderate trebuie să se regăsească transparent, vizibil şi clar în Planul Naţional Strategic, printr-o alocare judicioasă a fondurilor către toate activităţile economice aferente sectorului zootehnic şi al industriei alimentare.

Totodată, instituirea schemelor de ajutor de stat în sectorul zootehnic şi al industriei alimentare trebuie să vizeze, pe rând, sectoarele care sunt deja în colaps, cum este, doar ca prim exemplu, cel al vacii de lapte. Lipsa unui sprijin acordat acestui sector, în contextul creşterii preţului la raft cu aproape 50% şi al importului masiv de materie primă, a condus la diminuarea numărului fermelor de vaci de lapte. Mai exact, asistăm la un abandon îngrijorător al acestei activităţi.

De aceea, consider necesară întărirea dialogului cu reprezentanţii sectoarelor zootehnie şi industrie alimentară, şi reiterez ideea că politicile agricole trebuie să răspundă concomitent şi imediat cerinţelor actuale generate de evenimente cu repercusiuni negative asupra sectorului agroalimentar, şi nu numai.

În acest context, deloc favorabil pentru echilibrarea balanţei comerciale, fac un apel public, ca politicile agricole elaborate să fie mult mai coerente şi mai bine gestionate, iar sprijinul acordat sectoarelor zootehnie, respectiv industrie alimentară să fie alocat, în egală măsură, tuturor activităţilor aferente acestor sectoare,