Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 2, 2001
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 2, 2001 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 2, 2001
| 1. | Intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() |
1.4 | Emil Rus - o analiză a hotărârii Guvernului de a retrage autorizaţiile de funcţionare a 5 universităţi particulare; | ![]() |
||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Doamna deputat Constanţa Popa, de la PRM. Doamna Constanţa Popa este? Nu este. Domnul Ştefan Baban, de la PRM. Este? Nu este. Domnul Rus Emil. Poftiţi. |
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Am aflat şi eu cu stupoare şi uimire, din mass-media, că Guvernul a hotărât în şedinţa de joi, 20 septembrie a.c., retragerea autorizaţiilor de funcţionare a 5 universităţi particulare, decizie fără precedent, a declarat vineri, 21 septembrie, într-o conferinţă de presă, ministrul educaţiei şi cercetării, doamna Ecaterina Andronescu. Tot prin intermediul mass-media, iniţial, am înţeles că Guvernul a dat o ordonanţă de urgenţă prin care au fost acreditate 8 universităţi, pe de altă parte. Prima întrebare pe care mi-am pus-o ca deputat şi membru al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, a fost în legătură cu procedurile de acreditare şi tehnologia de lichidare a universităţilor în cauză şi în general. Am revăzut Legea nr.88/1993, republicată, şi Legea învăţământului nr.84/1995, legi organice care prevăd procedurile legale de înfiinţare a universităţilor. Şi atunci, de ce atâta grabă în adoptarea unei ordonanţe de urgenţă de către Guvern, pe câtă vreme proiectele de lege adoptate de Senat se află la Comisia pentru învăţământ spre analiză, pentru a fi dezbătute şi adoptate în Camera Deputaţilor? După ce criterii, presupun eu obiective, au fost scoase cele 8 universităţi din analiza Comisiei pentru învăţământ şi din dezbaterea Camerei Deputaţilor? Potrivit Legii învăţământului şi Legii acreditării, Guvernul nu este abilitat pentru înfiinţarea universităţilor. Guvernul este abilitat numai pentru autorizarea şi acreditarea specializărilor, precum şi pentru iniţierea proiectelor de lege privind înfiinţarea instituţiilor de învăţământ superior cu respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr.88/1993, republicată. În expunerile de motive la proiectele de înfiinţare a celor 8 universităţi particulare, înaintate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Guvernului, a fost scos pct.a) din art.104 al Legii învăţământului, care precizează: "Învăţământul particular funcţionează potrivit legii dacă: a) este organizat şi funcţionează pe principiul non-profit", prevedere fundamentală, ceea ce presupune că aceste universităţi în cauză au fost iniţial s.r.l.-uri, nerespectând de la bun început principiul non-profit. O întrebare de fond care se pune este: când şi cum au obţinut aceste universităţi personalitatea juridică, în condiţiile în care, potrivit art.5 din Legea nr. 21/1924, "un aşezământ" - adică universitate "creat de o persoană juridică" (fundaţie n.n.) "nu poate avea personalitate distinctă de aceea a persoanei juridice care a creat-o". Rezultă de aici că personalitatea juridică au obţinut-o ca unităţi distincte, nefiind înfiinţate de nici o fundaţie şi, prin urmare, nu au respectat principiul non-profit prevăzut de Legea nr.21/1924. Aceasta ne dă dreptul să credem că prin înfiinţarea ca universităţi a acestor societăţi cu răspundere limitată prin ordonanţă de urgenţă se încearcă a le legitima ca instituţii de învăţământ superior respectabile. Înseamnă a le pierde urma ca societăţi comerciale. Art.2 din ordonanţa de urgenţă prevede, la alin.1: "Patrimoniul propriu al instituţiilor de învăţământ superior înfiinţate va fi cel puţin la nivelul celui avut la data acreditării şi va fi utilizat în cadrul sistemului naţional de învăţământ, în condiţiile legii". Alin.2: "În termen de 90 de zile de la publicarea prezentei ordonanţei de urgenţă în Monitorul Oficial al României, persoana juridică ce a înfiinţat iniţial unitatea de învăţământ superior particular este obligată să transfere acesteia întregul patrimoniu folosit în procesul de învăţământ, în momentul propunerii pentru acreditare. În cazul nerespectării acestei prevederi, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va iniţia prin lege acţiunea de încetare a activităţii de învăţământ şi de desfiinţare a instituţiei respective". Se impun următoarele clarificări: cum poate fi utilizat în cadrul sistemului naţional de învăţământ patrimoniul unei persoane juridice de drept privat - fundaţia, creată şi organizată de particulari -, decât încălcându-se dreptul de proprietate al persoanei juridice de drept privat? Acest transfer nu înseamnă o naţionalizare mascată? Universităţile înfiinţate de fundaţie constituie patrimoniul acestora. Înfiinţarea lor prin ordonanţă de urgenţă nu înseamnă trecerea lor din domeniul privat în domeniul public şi subordonarea lor, sub aspectul bazei materiale, activului Ministerului Educaţiei şi Cercetării, utilizării patrimoniului acestora în cadrul sistemului naţional de învăţământ? Toate aceste prevederi nu înseamnă un abuz şi un atentat grav la dreptul de proprietate privată, prevăzut de art.41 alin.2 din Constituţia României? "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular". La alin.7 se prevede: "Averea dobândită licit nu poate fi confiscată". Referitor la desfiinţarea celor 5 universităţi se ridică la fel semne de întrebare: care este aşa-zisa tehnologie de lichidare? Cine este în drept s-o facă? Mai este nevoie de Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare Academică? De ce această mişcare de lichidare cu 10 zile înainte de începerea anului universitar? De ce hotărârea de Guvern nu a apărut în Monitorul Oficial al României? Toate acestea explică teama doamnei ministru Andronescu, care este membru al Comisiei pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor, pentru trecerea acestor universităţi prin comisie, ca urmare a faptului că nu răspund criteriilor impuse de cele două legi, ceea ce echivalează cu cel mai grav abuz din istoria Ministerului Învăţământului, un atentat la democraţie şi la statul de drept. Este o ingerinţă gravă a Guvernului în atribuţiile puterii legislative şi o încălcare la fel de gravă a principiului separaţiei puterilor în stat. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. |



