Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Rog concentrare, că la ora 9,30 trebuie să încheiem şedinţa de declaraţii.

Domnul Dan Brudaşcu:

Intervenţia mea este intitulată "Subminarea democraţiei - prioritate absolută a Partidul Social Democrat."

Urmăresc, cu atenţie, evoluţia scenei politice după evenimentele din 1989. Aceasta pentru că am sperat, sincer, că sacrificiile de atunci nu au fost zadarnice şi că, în sfârşit, România va intra în rândul ţărilor democratice, că instituţiile statului de drept vor putea funcţiona corespunzător. Desigur, privind retrospectiv, m-am înşelat zadarnic. Şi asta pentru că în România nu s-a produs o revoluţie autentică, în pofida marilor pierderi de vieţi omeneşti, ci doar aducerea în prim-planul vieţii politice a eşaloanelor doi şi trei ale vechiului regim comunist. Spun toate aceste lucruri ca unul care a cunoscut din interior situaţia de dinainte de 1989. Nu mă refer doar la persoane, ci mai ales la practici şi mentalităţi. Cei care s-au instalat la Putere, furând Revoluţia cea adevărată, sunt cei mai înverşunaţi duşmani ai democraţiei, ai reformării României în sensul valorilor democraţiei şi statului de drept. Din acest punct de vedere, din păcate pentru poporul român, cele întâmplate în decembrie 1989 nu s-au vrut o schimbare autentică, renunţarea definitivă la dictatură, abuz, încălcarea drepturilor omului etc. Dimpotrivă, prin menţinerea, vreme de 11 ani, ca şef al statului a uneia şi aceleiaşi persoane - legată profund de regimul comunist şi de practicile acestuia - avem dovada incontestabilă că nu s-a dorit şi nu se doreşte ca poporul român să scape, după aproape 60 de ani, de dictatura comunistă.

Aparent, cele spuse de mine pot fi contestate. Doar aparent. Căci viaţa politică a anului 2003 este, în linii mari, dominată de aceleaşi figuri, cu legături strânse cu perioada de dinainte de 1989. Prim-ministru al României este ginerele unui important aghiotant al lui Ceauşescu, iar preşedintele ţării este eternul secretar general al UTC-ului. Năpârlirea lor, politic vorbind, nu le va putea curăţa suficient biografiile cu pretenţii europeniste. În structura Guvernului, Parlamentului, Înaltei Curţi de Casaţie, a tuturor instituţiilor semnificative ale statului se găsesc inadmisibil de mulţi indivizi legaţi de trecut şi de racilele lui.

Atât până în 1996, PDSR, cât şi după 2000, PSD, a luptat pentru subminarea democraţiei şi a instituţiilor statului de drept. În acest sens, este de evidenţiat ofensiva împotriva Parlamentului României. Nu cred că există cetăţean al acestei ţări care să nu fi văzut un deputat sau senator dormind sau scobindu-se în nas. De asemenea, opinia publică românească a fost bombardată, la comandă guvernamentală, cu informaţii nenumărate privind atâtea şi atâtea costuri, inutile, în opinia sa, legate de Parlament.

Puterea a reuşit să compromită aproape total imaginea Parlamentului şi a parlamentarului român. Astăzi, cetăţeanul de rând consideră că Parlamentul - instituţia care garantează funcţionarea statului de drept, deci asigurarea drepturilor democratice - este o instituţie total inutilă, consumatoare doar de fonduri. Graţie concursului obedientei mass-media - mai ales a televiziunii - deputatul sau senatorul român este un dobitoc, un somnoros, un incompetent.

Despre parlamentarul român cetăţeanul român nu ştie altceva. În cel mai bun caz, doar că e un om corupt, incompetent, leneş. Care merită întregul dispreţ al contribuabilului sărman.

Dacă ar fi să insistăm, poate ar trebui să mai arătăm că Puterea nu a urmărit doar compromiterea Parlamentului şi a componenţilor lui, ci şi a activităţii sale. La fel au procedat toate regimurile dictatoriale. În viziunea acestora, parlamentarismul e o inutilitate costisitoare.

Nimeni, însă, n-a avut curiozitatea să compare parlamentarismul, sub aspectul costurilor, cu executivul. Îndrăznim noi să vă aducem în atenţie acest aspect.

Parlamentarul român, dispreţuit şi ridiculizat, se deplasează în interesul mandatului său, în maşinile marca Dacia. În cel mai bun caz, dispune de un birou parlamentar. Pretutindeni, în România, acest aspect este la cheremul Consiliilor locale. Dacă parlamentarul este membru al vreunui partid din Opoziţie, el nu beneficiază nici măcar de un spaţiu pentru birou parlamentar.

Deputatul sau senatorul român are la dispoziţie suma forfetară, din care trebuie să asigure salariile personalului angajat, plata chiriei, acoperirea tuturor costurilor de funcţionare. dacă are simţul datoriei, el trebuie să străbată, la sfârşitul fiecărei săptămâni, zeci şi chiar sute de kilometri pentru ca oamenii să mai aibă cui semnala viaţa grea pe care o au. Şi, totuşi, în viziunea guvernanţilor, parlamentarul român este inutil. Demn de dispreţ. Pentru că, în comparaţie cu un deputat sau senator, oricare reprezentant al executivului din teritoriu se deplasează cu maşini străine. Parlamentarul este privit cu dispreţ, la comanda actualei Puteri, şi pentru că el nu are ca mijloc de transport decât dispreţuita Dacie. Guvernul, Prefecturile sau Consiliile judeţene mai folosesc Dacii doar pentru transport de mărfuri. Orice subprefect sau vicepreşedinte de Consiliu judeţean, din acest punct de vedere, este mult superior oricărui parlamentar.

Dar când e vorba de necazurile unui judeţ, responsabil nu mai e prefectul, subprefectul, preşedintele sau vicepreşedinţii Consiliului judeţean, ci deputaţii sau senatorii judeţului respectiv.

Asta pentru că, în mod concret, Puterea trebuie să convingă că, în concepţia sa, capitalismul multilateral dezvoltat se poate realiza şi în lipsa Parlamentului.

Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.