|
Domnul Petre Popeangă: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Mi-am intitulat alocuţiunea mea de astăzi "câteva consideraţii asupra primelor acţiuni asupra Guvernului Tăriceanu în domeniul fiscalităţii". În general, relaxarea fiscală este unul dintre obiectivele pe care toate partidele aflate la guvernare sau în Opoziţie îl deţin în portofoliul de politici economice cu care se prezintă în faţa electoratului. Prin efectele sale, relaxarea fiscală asigură realizarea unui obiectiv, poate cel mai important, care ar trebui să stea la baza politicii fiecărei formaţiuni politice, acela privind creşterea bunăstării întregului popor, singura unitate de măsură pe baza căreia se apreciază în fond activitatea grupării aflate la putere. Relaxarea fiscală nu este o acţiune proprie României. Aceasta este realizată de toate ţările, indiferent de vechimea în sistemul bazat pe relaţii de piaţă liberă, concurenţială. Câteva exemple consider că sunt semnificative. Letonia a redus impozitul pe profit de la 22 la 15% menţinând cota unică de 25% la impozitul pe venit. Polonia a redus impozitul pe profit de la 27% la 19% şi pregăteşte adoptarea unei cote unice de 18% pentru veniturile persoanelor fizice. Slovacia a renunţat mai întâi la sistemul progresiv de impozitare a veniturilor cu 5 cote cuprinse între 10 şi 38% şi a adoptat o cotă unică de 19%, impozitul pe profit stabilindu-se la 25%. Austria urmează să reducă impozitul pe profit de la 34% la 25%. Din analiza proceselor de relaxare fiscală realizată atât de ţările membre ale Uniunii Europene cât şi de altele, aflate în diferitele faze ale tranziţiei, a rezultat că, în general, guvernele au trecut la această acţiune doar atunci când economia ţărilor pe care le conduc a atins un anumit grad de stabilitate confirmat de legităţile pieţei libere şi certificat şi de primirea în Uniunea Europeană. O primă concluzie constă în aceea că toate aceste ţări au procedat gradual la relaxarea fiscală, ţinând seama în primul rând de posibilele efecte macroeconomice pe care aceste măsuri le-ar putea induce în economie. O altă concluzie este aceea că legislaţia Uniunii Europene are în prezent reglementate prin prevederi doar accize, taxa pe valoarea adăugată şi taxele vamale. În ceea ce priveşte impozitele directe, în special impozitarea veniturilor populaţiei şi ale entităţilor economice, nivelul cotelor de impozitare face obiectul politicii fiscale a fiecărui stat membru şi se aplică în funcţie de condiţiile specifice ale fiecăruia. Pornind de la aceste considerente de ordin general şi de la realităţile specifice economiei româneşti din această perioadă, apreciez că introducerea cotei unice de impozitare, adoptată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2004 constituie o aventură politică în domeniul economic, poziţie motivată de următoarele argumente. Acţiunea nu îndeplineşte condiţiile unei relaxări fiscale, aşa cum pompos a fost mediatizată, deoarece nu a fost operată pe o stare de expansiune a masei impozabile, pe creşterea logică a volumului acesteia, determinată de creşterea numărului contribuabililor şi aportul fiecăruia dintre aceştia la creşterea masei impozabile. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 a fost elaborată cu nerespectarea principiului bugetar, conform căruia, nici o cheltuială bugetară nu poate fi înscrisă în buget fără a prezenta şi sursa de finanţare, înscris şi în Constituţia României la art.138 alin.5. Pentru reducerile impozitelor directe operate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2004 nu au fost prevăzute concret surse de acoperire, aşa cum stabilesc prevederile constituţionale şi cele ale legii bugetului. Efectele imediate ale reducerii la 16% a cotei de impozitare creează premisele creşterii inflaţiei prin introducerea pe piaţă a unei mari cantităţi de lichidităţi, contrar programului Băncii Naţionale care, pentru anul 2005, are ca obiectiv ţintirea inflaţiei, acest important indicator macroeconomic la un nivel de sub 9%. Câştigurile salariale rezultate din această măsură fiscală avantajează în mod semnificativ numai persoanele cu salarii mari şi foarte mari. Pentru persoanele cu salarii de până la 5 milioane de lei care formează majoritatea salariaţilor creşterea va fi doar de câteva zeci de mii de lei. Expunerea de motive la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2004 nu prezintă elemente de certitudine că adoptarea acestei măsuri fiscale va atrage încasări suplimentare la bugetul de stat, nici din veniturile necontabilizate, rezultate din relaţiile de muncă, şi nici din veniturile nedeclarate. Iată deci câteva argumente considerate suficiente pentru a reţine atenţia guvernanţilor asupra acestei importante acţiuni realizate fără bază ştiinţifică, şi chiar fără bază legală, aşa cum s-a menţionat mai sus, ale cărei efecte ar putea atrage în perioada următoare dimensiuni greu de controlat. Vă mulţumesc.
|