Parliamentary debates

Doamna Daniela Popa:

Din partea Grupului parlamentar al PRM, domnul deputat Ştefan Baban.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Ştefan Baban:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Gestionarea crizelor în România"

Abia au fost închise focarele de gripă aviară din sudul ţării de la începutul acestei primăveri, pentru care s-au cheltuit peste 15 milioane de euro sperând toată lumea că au dispărut definitiv, că alte focare au izbucnit în centrul ţării şi s-au întins cu repeziciune în aproape toate zonele ţării, creând panică şi în acelaşi timp deznădejde în localităţile în care virusul a fost confirmat. S-a creat o stare de criză provocată de această gripă aviară, criză adăugată la multe altele de la preluarea puterii de către culoarea portocalie: criza inundaţiilor, criza sistemului sanitar, preluată cu succes din anii precedenţi şi îmbogăţită prin reforme haotice şi imature ale unui ministru al sănătăţii care nu are nici cea mai mică experienţă în acest domeniu şi culminând cu criza de identitate a actualei coaliţii şi implicit a actualului Guvern, care fie într-o zi este remaniat, fie în altă zi renunţă doar la un ministru sau vicepremier.

Indiferent de originile lor, stările de criză din România au efecte grave pentru o populaţie şi aşa pauperă şi resemnată, astfel încât gestionarea lor defectuoasă accentuează sărăcia şi deznădejdea românilor. Toate acestea sunt dublate de o mentalitate păguboasă a oficialităţilor şi a cetăţenilor şi anume cea a fatalităţii: indiferent de cauza şi efectele crizei care loveşte România, totul este de la cel de sus şi asta pentru că suntem păcătoşi. Iar pentru o explicaţie şi mai pertinentă, aflăm că totul se datorează de fapt celui care ne-a condus înainte de 1989, pentru că.... a trăit. Explicaţia aceasta, ca multe altele, a stârnit şi consternare dar şi râsete, pentru că este mult mai uşor şi mai credibil să dai vina pe natură, pe cei dinaintea ta, ca în acest fel să-ţi ascunzi fie neputinţa, fie indolenţa.

Există dovada, aşa după cum am simţit cu toţii pe propria piele, de-a lungul timpului, că aceste crize se repetă cu o oarecare ritmicitate, provocând victime şi pagube materiale importante, faţă de care mobilizarea autorităţilor române a fost insuficientă pentru a reuşi să diminueze efectele acestora. În astfel de cazuri trebuie gândite soluţii şi măsuri ferme de prevenire a crizelor. Toate acestea evidenţiază punctele slabe ale celor însărcinaţi cu gestionarea crizelor, indiferent pe ce poziţie se află în structura societăţii româneşti.

În timpul crizelor se constată cu amărăciune că responsabilii cu întreţinerea digurilor, şoselelor, controalelor sanitare severe ale animalelor şi păsărilor, finanţarea medicamentelor pentru populaţie etc, nu-şi fac datoria atunci când trebuie. Primele măsuri ale guvernelor, indiferent de doctrină şi culoare politică, sunt reprezentate de demiterile şefilor direct implicaţi (ai agenţiilor, doar nu v-aţi aşteptat la miniştri!), lucruri ce nu rezolvă nimic, pentru că răul deja a fost produs. Nu poţi trata nici inundaţiile, dar nici gripa aviară cu demiteri, pentru că sancţiunile severe trebuiau aplicate în urma unor controale severe, care trebuiau efectuate la timp şi cu conştiinciozitate, şi nu după ce nu mai poţi face nimic, decât să îngropi munca oamenilor fie de o viaţă, fie de cel puţin un an.

Gripa aviară, ca şi alte crize suportate de cetăţeanul de rând şi societatea românească, în ansamblu, a scos la iveală nu doar indolenţa, indiferenţa şi delăsarea factorilor de răspundere, ci şi ilegalitatea şi corupţia acestora în total dispreţ faţă de răspunderile lor şi mai ales faţă de efortul fizic şi financiar al cetăţeanului de rând.

Gestionarea crizelor din România rămâne o problemă prioritară asupra cărora principalii factori de răspundere trebuie să-şi asume responsabilităţi concrete de prevenire şi soluţionare cât mai eficienţă, din momentul izbucnirii şi până în momentul final al rezolvării.

Se impune ca strategiile în acest domeniu să fie solid justificate şi aplicate în practica curentă, şi să nu rămână doar ca material propagandistic în vizitele aleşilor la locul evenimentelor sau în declaraţiile din mass-media.

Trebuie, odată pentru totdeauna, din experienţele nefaste prin care am trecut, ca activităţile respective să fie urmărite îndeaproape, sever verificate, calificate şi încadrate şi mai ales rezolvate, pentru că dacă în faţa furiilor naturii nu te poţi împotrivi, poţi cel puţin să diminuezi efectul, iar dacă în faţa virusului aviar nu poţi preconiza arealul de răspândire, poţi în cel mai fericit caz să îl delimitezi şi automat să diminuezi pagubele şi catastrofele.

Crizele din România au devenit, în ultimii ani, doar o nouă provocare de imagine pentru guvernanţi. Vizitează locurile aflate în pericol, dau asigurări de bine din vârful buzelor, urmăresc să fie cât mai bine filmaţi de mass-media şi apoi se urcă în maşinile luxoase şi demarează în trombă fie spre alţi năpăstuiţi, fie spre propriile interese. În urma lor rămân cei obişnuiţi care-şi văd năruite speranţele de o viaţă, indiferent că e vorba de găini sau de casele dărâmate de ape. Gestionarea crizelor rămâne totuşi un punct nevralgic al politicilor economico-sociale pentru fiecare guvern postdecembrist, indiferent de doctrină sau orientare.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.