Parliamentary debates

Domnul Ioan Oltean:

Îl rog pe domnul deputat Marius Neculai să îşi susţină declaraţia politică şi pe domnul Koto Iosif să se pregătească pentru a-şi prezenta şi domnia sa declaraţia politică.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Marius Neculai:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Agricultura între resurse şi nepricepere".

Stimaţi colegi,

Evoc în faţa dumneavoastră o mare personalitate a agriculturii româneşti. O fac, desigur, cu mândrie pentru că arhitectul agriculturii moderne din România, Ion Ionescu de la Brad, s-a născut pe meleagurile mele. Ion Isăcescu, pe numele său adevărat, a văzut lumina zilei în anul 1818 la Roman, în judeţul Neamţ.

Marele său merit este acela de a fi cercetat cu obiectivitate şi rigoare ştiinţifică agricultura românească a acelor vremi şi de a fi configurat satul românesc pe baze ştiinţifice.

El este primul cercetător care s-a ocupat de studiul solurilor în România, care a introdus metoda monografică în studiile agricole. Astăzi, când în loturile mici ale fermelor de subzistenţă se practică o agricultură după ureche, mă opresc să întreb: unde este floarea academică românească din agronomie? Unde sunt studiile şi soluţiile propuse pentru o nouă configurare a satului românesc?

Unii visează refacerea marilor exploataţii, alţii solicită subvenţii de la buget pentru subzistenţa proprie. Le-aş recomanda, întâi de toate, să studieze biografia marelui profesor şi practician pe care l-am evocat. Acesta nu s-a mulţumit să stea la catedră, a colindat ţinuturile şi a evaluat situaţia în complexitatea sa. El a fost precursor al sociologiei, prin monografiile satului românesc şi prin centrarea pe probleme.

De asta avem nevoie şi noi astăzi. Nu cred că mă poate contrazice cineva când afirm că agricultura este resursă majoră şi poate deveni o nestemată a economiei româneşti. Dar trebuie găsite măsuri specifice fiecărei zone. Acelaşi program de susţinere a agriculturii nu se poate aplica bănăţenilor sau oierilor din Făgăraş ori bătrânilor posesori ai unui petic de teren arabil în Podişul Moldovei. Nu au aceeaşi tradiţie de a-şi valorifica potenţialul, nu au aceeaşi putere economică, unii nu înţeleg rostul asocierii sau apartenenţa la o breaslă. Când saşii au adus noţiunea de breaslă în Ardeal, dincoace de munţi aşezările erau încă pustiite de tătari şi apoi de turci. Decalajul de secole se cunoaşte în atitudinea faţă de pământ, faţă de muncă şi în educaţie.

Aceste realităţi trebuie privite în faţă. Trebuie găsite cauzele şi nu efectele. Dacă-i dai unui fermier serios o pensie de 300 de ron, cred că îl subestimezi. Lui trebuie să-i facilitezi participarea la târguri şi expoziţii de produse tradiţionale româneşti. În rest, ştie ce are de făcut.

Dacă oamenilor obişnuiţi să trăiască foarte modest le dai certitudinea unui ajutor social, ei se vor mulţumi cu acesta şi vor dormi până la 10,00, când se deschide bufetul. Acest personaj îşi creşte şi nepoţii din pensia de 3 milioane. e drept că nu prea o să dea pe la şcoală, că-i departe, e noroiul pe drum cât roata carului şi copilul n-are cizme. Va face oare acel bătrân vreun proiect pentru fonduri europene? El nu ştie carte, copiii sunt plecaţi la muncă în străinătate şi nepoţii aşteaptă să facă 16 ani să fugă şi ei din sat. Acolo, primăria trebuie să fie ajutată să aducă gradul de civilizaţie măcar la nivelul minim din Uniunea Europeană.

l-am invocat pe Ion Ionescu de la Brad, pentru că el nu a fost un predicator din amvon, el a fost omul faptelor, a încercat pe moşia de la Brad, de la care şi-a luat numele, să facă un experiment agricol şi social în acelaşi timp. Acea moşie a funcţionat ca un centru de plasament şi ca o şcoală de agricultură în acelaşi timp.

Vreau să subliniez şi eu că educaţia este o axă prioritară pentru rezolvarea problemei satului. Şcoala trebuie să fie un focar de civilizaţie. Copiii trebuie să deprindă acolo şi ce înseamnă limba maternă şi aritmetica, dar mai cu seamă trebuie să vadă pe viu beneficiile apei curente şi canalizării, a calculatoarelor şi a porţilor deschise de informatică şi telecomunicaţii. Şi mai trebuie să fie pregătiţi în meserii care să-i apropie de cultivarea pământului şi creşterea animalelor, în forma lor modernă, profitabilă şi adaptată la posibilităţile tinerilor, viitorilor fermieri. Ei trebuie să fie dezvăţaţi de proastele obiceiuri, de violenţa în familie, de alcoolism prematur, trebuie să fie introduşi în circuite de schimburi de experienţă, de care beneficiază numai liceele din oraşe, trebuie scoşi în lume şi apoi încurajaţi să se întoarcă acasă, stimulaţi mai mult decât oricare alţii, căci altfel îmbătrânirea populaţiei de la sate va deveni ireversibilă.

Iată cum dezvoltarea agriculturii trece prin responsabilizarea şcolii româneşti la toate nivelurile şi prin implicarea sectorului cercetării, în mod real şi productiv, pe obiective concrete şi măsurabile.

De aceea, susţin că şcoala în mediul rural trebuie susţinută cu prioritate.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, stimate coleg.