|
Domnul Borbély László: Domnule preşedinte al Senatului, Doamnă preşedinte al Camerei Deputaţilor, Domnule preşedinte Emil Constantinescu, Domnule Arhiepiscop Ioan Robu, Stimaţi invitaţi, Dragi colegi, Au trecut 20 de ani de la acele zile în care, nu ştiu cum aţi simţit dumneavoastră, dar eu, atunci, simţeam că da, pentru aceste zile, a meritat să trăiesc. Au meritat acele zile, care sunt unice în viaţa fiecăruia, şi îmi pare rău că nu suntem astăzi mai mulţi, pentru că trebuie să ne punem întrebarea: ce am făcut în aceşti ani? Ce am făcut fiecare acolo unde ne-a trimis soarta? Ce am făcut pentru acele idealuri formulate foarte simplu de acei tineri care au fost în stradă? Da, flacăra revoluţiei a pornit de la Timişoara, un oraş multietnic, tolerant, unde s-au strâns şi români, şi maghiari, şi germani, şi sârbi, şi locuitorii Timişoarei la parohia pastorului reformat László Tökés. După aceea, ştiţi ce a urmat. În 21 decembrie 1989 a fost revoluţie şi la Târgu Mureş şi s-a tras în revoluţionari. Au murit şase oameni, trei de etnie română şi trei de etnie maghiară, într-un oraş unde aproape jumătate din cetăţeni erau de etnie română şi jumătate erau de etnie maghiară. Am crezut atunci că toate lucrurile se vor rezolva, că am obţinut libertatea... Şi a urmat martie 1990, la Târgu Mureş: primul conflict interetnic din această zonă a Europei, când au fost învrăjbiţi românii şi maghiarii unii împotriva altora de strigoii trecutului - 6 morţi, 300 de răniţi. Au urmat mineriadele... Însă iată că acum suntem membri ai Uniunii Europene, membri ai NATO, dar, oare, am făcut tot ce trebuia să facem în spiritul a ceea ce au dorit acei revoluţionari şi noi, cei care am fost în stradă, cei care am ieşit? Şi, credeţi-mă, atunci fiecare dintre cei care au fost în stradă a dat piept cu moartea, pentru că nu ştiam unde se vor duce gloanţele. Atunci, cei care au fost în stradă au dat piept cu moartea! Trebuie să ne punem această întrebare, pentru că, iată, au trecut 20 de ani şi un consiliul local, iarăşi Târgu Mureş, votează acum, nu de mult, să se ridice o statuie unui general care a avut un rol cel puţin controversat în acele zile, vorbesc de generalul Guşă, care a fost învinuit într-un proces, împreună cu alţi generali. A murit în 1994 - să-i fie ţărâna uşoară! -, dar nu cred că, după 20 de ani, avem nevoie de o asemenea statuie. Nu trebuie să uităm ca, în spiritul a ceea ce au gândit acei revoluţionari, în spiritul a ceea ce trebuie să facem în fiecare zi pentru noi, pentru copiii noştri, să putem spune cu sufletul împăcat: da, a meritat! Eu sunt convins că a meritat. Mulţumesc. (Aplauze.)
|