Mircea Irimescu
Mircea Irimescu

Sittings of the Chamber of Deputies of March 9, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.30/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 9, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.4 Mircea Irimescu - declaraţie politică cu tema "Migraţia parlamentarilor";

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Am să-l invit la microfon pe domnul deputat Mircea Irimescu, din partea Grupului parlamentar al independenţilor.

Apoi, îl invit pe domnul deputat Iosif Blaga, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, pe care îl rog să se pregătească.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Irimescu:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Migraţia parlamentarilor".

O dată cu începerea noului mandat al preşedintelui României, s-a accentuat un fenomen politic, care se prefigurase încă de la începutul actualei legislaturi: migraţia de la un grup politic la altul a unora dintre membrii Parlamentului României.

Mişcările din cadrul partidelor politice, din ultimele şase luni, au ajuns la niveluri nemaiîntâlnite: 26 de parlamentari de la PSD şi de la PNL, mai bine de 5% din totalul parlamentarilor, căutându-şi rosturi pe alte poziţii politice, au aderat la aşa numitul "Grup al independenţilor", devenit decisiv pentru formarea unei majorităţi parlamentare în jurul actualului partid de guvernământ.

La aceştia trebuie să-i adăugăm pe parlamentarii care au trecut direct la PD-L, şi care fac ca proporţia de până acum a fenomenului să fie de aproape 8%, binişor peste pragul electoral impus unui partid pentru a accede în parlament.

Nu vreau să apreciaţi consideraţiile mele ca fiind pro domo. Este drept că, administrativ, aparţin şi eu "Grupului independenţilor", dar din punct de vedere politic aparţin PNŢCD şi mă supun programului politic al acestui partid. Mă implic în această discuţie numai datorită importanţei pe care o acord acestui eveniment politic.

Este limpede că fenomenul în discuţie nu a apărut şi nu se desfăşoară întâmplător. Cel/cei care l-a(u) plănuit a (au) dovedit pragmatism, perspicacitate, ingeniozitate, lipsă de scrupule şi un abil mod de speculare a problemelor interne, specifice perioadei din interiorul unora dintre forţele politice din actualul legislativ.

Nu insist în această direcţie, deşi fenomenul este de natură să torpileze opoziţia parlamentară, prin asta fiind periculos pentru democraţie. Subliniez doar faptul că tocmai existenţa "Grupului independenţilor" generează şi intensifică procesul de migrare în discuţie, asigurând una dintre laturile obiective necesare manifestării acestei tendinţe.

Totuşi, proiectul "Grupului independenţilor" nu ar avea sorţi de izbândă dacă nu ar exista şi alte motive care-i împing spre migrare pe unii dintre parlamentari. Este vorba despre motive de ordin individual, şi cred că se impune o discuţie referitoare la resorturile subiective care-i îndeamnă pe unii oamenii politici ai momentului să-şi schimbe apartenenţa politică.

Dincolo de manevre politicianiste, oportunisme şi chiar lichelisme, cel puţin trei motive, după mine cele mai importante, ţin de actualul sistem politic al României, grav deformat şi folosit abuziv de cei de la putere.

Primul provine din faptul că nu se asigură condiţii egale de îndeplinire a mandatelor, pentru cei ce şi le-au câştigat prin scrutin democratic, reprezentanţilor partidelor de opoziţie, şi celor aflaţi la putere sau care sprijină puterea.

Parlamentarii care sprijină guvernul, după o socoteală simplă bazată pe realităţi dâmboviţene de netăgăduit, sânt "mai egali" în faţa miniştrilor stăpâni ai mijloacelor financiare ale ţării, decât cei care execută, în Legislativ, indispensabilele roluri de a critica acţiunile guvernamentale.

Al doilea derivă din cultivarea în rândurile electoratului a ideii că un parlamentar, în primul rând, trebuie să "aducă fonduri". Restul activităţii, activitatea de bază, legiferarea în sine, aproape că nu mai contează. Aduci bani pentru şcoli, drumuri, poduri, biserici etc. eşti bun, nu aduci bani, eşti de blamat. Or, fondurile le asigură numai puterea şi urmarea este logică. Persoanele aflate în funcţii alese, fie în Legislativ, fie în administraţia publică, indiferent de partidul politic de care aparţin, trebuie să se "închine" puterii dacă doresc finanţarea unor proiecte ale comunităţilor pe care le reprezintă.

Al treilea motiv este generat de sistemul electoral al ţării. Practic, se permite candidaţilor în alegerile legislative cheltuirea unor uriaşe sume de bani proprii. Ştim cu toţii că, de regulă, partidele nu asigură candidaţilor în alegeri uninominale fonduri băneşti şi că în unele situaţii miza ajunge la valori incredibil de mari. O persoană care ajunge parlamentar, cheltuindu-şi în alegeri importante resurse financiare, este de aşteptat, în România şi aiurea, să caute să-şi recupereze investiţia făcută. Or, asta nu se poate face, oricum am întoarce-o, decât făcând parte din cercurile puterii.

Cum legea nu interzice în mod expres mutarea parlamentarilor la un alt partid, ţine de normalitate faptul că partidele de la putere nu duc lipsă de solicitări de a se pricopsi cu noi membri dintre parlamentarii existenţi.

De la preşedintele ţării în jos, majoritatea covârşitoare a oamenilor politici români îşi propun să fie pragmatici şi se împăunează cu această însuşire, presupunând că o au. Să nu dăm dovadă de ipocrizie atunci când le cerem parlamentarilor din opoziţie, şi ei dornici să-şi ajute colegiile pe care le reprezintă, să fie doar principiali şi idealişti. Rădăcinile răului sunt adânci şi nu sunt legate nici de bicameralism şi nici de numărul de parlamentari.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc foarte mult.