Parliamentary debates

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Daţi-mi voie să citesc din partea Grupului parlamentar naţional liberal care sunt colegii care au depus în scris: Gheorghe Dragomir, Teodor Atanasiu, Marin Almăjanu, Andrei Dominic Gerea, George Dumitrică, Mihai Donţu, Radu Stroe, Bogdan Ţîmpău, Ciprian Dobre, Titi Holban, Ionel Palăr, Cristian Buican, Horea Uioreanu, Virgil Pop, Gigel Ştirbu, Relu Fenechiu şi Viorel Buda.

Doamna deputat Petö Csilla-Maria, aveţi cuvântul.

Domnul deputat Varga Attila a depus în scris.

Doamna Petö Csilla-Maria:

Domnule preşedinte,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "1 octombrie, Ziua Internaţională a Vârstnicilor."

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

A îmbătrâni nu este un lucru deloc neglijabil, nu toată lumea are parte de el, la fel cum a îmbătrâni cu demnitate nu este la îndemâna fiecăruia dintre noi. Sau citându-l pe marele Goethe: "Nu însăşi îmbătrânirea, ci modul de a trăi această stare constituie adevărata artă".

Declaraţia mea politică este dedicată acelora care ştiu îndurarea îmbătrânirii, împăcarea cu schimbările caracteristice acesteia - slăbirea stării de sănătate, alterarea vederii, încetinirea paşilor ce se vor alergând - nu este deloc simplu. Toate acestea însă pot deveni suportabile prin iubirea, preţuirea, cinstirea din partea familiei, a societăţii, a mediului înconjurător.

Astăzi, când ne aducem aminte de cei vârstnici, cred că se impune o întrebare justificată: oare facem tot posibilul ca aceşti oameni într-adevăr să simtă demnitatea îmbătrânirii? În mijlocul bătăliilor politice, a îndeplinirii obiectivelor impuse de lumea noastră schimbătoare, câteodată uităm: nu există o provocare mai mare decât grija celor dragi, a părinţilor noştri. A înapoia ceva din toate acele lucruri, care poate că nici nu pot fi înapoiate.

Trebuie să observăm că în ciuda tuturor condiţiilor nefaste, în ciuda spinării adesea aplecate, aceşti oameni vârstnici au totuşi ţinută. Cum braţele au pierdut din putere, aşa s-a întărit sufletul, cum s-a deteriorat memoria, aşa s-a lărgit experienţa de viaţă, odată cu aplecarea spinării, s-a îndreptat caracterul, iar alterarea biologică a vederii a condus la o agerime mărită a acesteia.

Totuşi, aceşti oameni sunt puternici sufleteşte, în ciuda dificultăţilor încă se pot bucura şi adesea constituie exemple de tenacitate şi răbdare pentru cei tineri. Ei sunt aceia care au fost tineri în situaţii economice şi sociale extrem de grele, care au muncit şi au educat copii fără a se plânge. Oare cu cât este mai uşoară situaţia lor astăzi? Să fim sinceri: cu absolut nimic.

Ascultând oameni cu influenţă şi răspundere, mă simt şi eu de multe ori jenată şi afirm: în ciuda oricărei situaţii economice grele, nici un concetăţean de-al nostru nu se poate simţi inutil sau, şi mai rău, ca şi cum ar fi sursa tuturor relelor. Tocmai din acest motiv, consider cuvintele regretatului Sütő András de o actualitate foarte mare: "Se cinsteşte pe sine orice generaţie prin recunoaşterea faptului că lumea nu a început cu ea".

Apelul meu de astăzi se referă exact la acest aspect. Să nu-i considerăm pe membrii vârstnici ai familiei ca fiind de rangul doi. Să lăsăm loc aspiraţiilor, planurilor lor, să le dăm posibilitatea de a fi independenţi. Demnitatea umană şi respectul nu sunt neapărat şi întotdeauna o problemă materială, ci o atitudine simplă, plină de iubire.

Din aceste motive doresc să atrag atenţia pe această cale că respectul faţă de vârstnici, de cei care au împlinit o vârstă frumoasă nu este o atitudine care trebuie să se manifeste doar pe 1 octombrie şi în luna vârstnicilor. După cum ştiţi, Ziua Internaţională a Vârstnicilor a fost organizată pentru prima oară în 1991 de către ONU. De atunci au trecut aproape 20 de ani. În locul confruntărilor ideologice care gravitează în jurul puterii, ar trebui cu toţii să muncim pentru ca atenţia noastră, a celor mai tineri să se îndrepte către cei vârstnici nu doar o dată pe an, ci în toate cele 365 de zile ale anului.

Asta pentru că zilelor de sărbătoare importanţa le-o conferă tocmai activitatea perioadei petrecute între ele. Să ne apropiem de momentul în care putem afirma: cei vârstnici au parte de admiraţia şi respectul societăţii în fiecare zi a anului.

Să simtă într-adevăr că este nevoie de ei, să simtă că există lucruri pe care ei le ştiu mai bine şi sunt şi unele pe care doar ei le ştiu. Experienţa de viaţă acumulată de-a lungul anilor nu poate fi compensată cu nimic, situaţiile trăite în timp nu pot fi reduse pe o pagină a unei cărţi sau la o întâmplare povestită.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamna deputat, vă mulţumesc.