Mihai Lupu
Mihai Lupu

Sittings of the Chamber of Deputies of October 12, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.114/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 12, 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.40 Mihai Lupu - declaraţie politică cu privire la "Sistemul de educaţie din România, încotro?";

 

Domnul Mihai Lupu:

"Sistemul de educaţie din România, încotro?"

Zeci de mii de dascăli au ales să părăsească sistemul naţional de educaţie din România deoarece veniturile lor sunt din ce în ce mai precare, cele mai mici din Europa, aproape de limita sărăciei, iar subfinanţarea acută a domeniului, practicată în ultimii trei ani de guvernările portocalii, îngreunează, din ce în ce mai tare, actul de educaţie şi nu le mai dă nicio şansă profesorilor de a-şi practica meseria, cu demnitate, în propria lor ţară.

Din păcate, lipsa de consideraţie faţă de profesori şi elevi, practicată în ultima vreme de către guvernanţi, dar şi indiferenţa crasă faţă de tot ceea ce ar fi trebuit să însemne modernizarea sistemului de învăţământ se reflectă astăzi într-un sistem educaţional lipsit de orice performanţă, inovaţie sau atractibilitate.

Guvernele domnului Boc nu au fost absolut deloc preocupate de grija firească de a atrage şi direcţiona investiţii masive în educaţie, imperativ necesare pentru a asigura, astfel, viitorul ţării. Prin crearea unui mediu educaţional solid în România, inteligenţele autohtone ar fi rămas să-şi exprime şi să demonstreze aici, în ţară, capacitatea, fără să mai fie nevoite să meargă, aproape în totalitate, la export. Dar cum se mai poate dezvolta educaţia vreodată, dacă i se refuză constant şi aplicarea legii, adică alocarea anuală a 6% din PIB?!

Toate aceste motive se răsfrâng în mod dramatic asupra bunului mers al sistemului de învăţământ, iar exodul dascălilor nu se va opri aici. Deşi cele mai multe judeţe, inclusiv Constanţa, acuză lunar plecarea a mii de profesori şi blocarea gravă a sistemului de educaţie, potrivit unui sondaj realizat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), aproximativ 41% dintre tinerii profesori spun că vor să iasă, în continuare, din sistem - peste cinci ani, unii se văd muncind în străinătate, alţii intenţionează să-şi deschidă propria afacere, iar unii îşi vor schimba pur şi simplu cariera.

Cu cine se va mai face şcoală în România, domnilor guvernanţi ai PD, dacă cei mai mulţi profesori din România sunt determinaţi să renunţe definitiv la catedre, deoarece măsurile dumneavoastră din domeniu au stricat tot ceea ce funcţiona în limite normale, dar au şi produs o scădere drastică a nivelului de trai al profesorilor, din cauza reducerii consistente a veniturilor lor?!

Credeţi, domnilor Boc şi Funeriu, că prin politizarea excesivă a sistemului de învăţământ aţi reuşit altceva decât să implementaţi un haos fără precedent, la rang de nefuncţională reformă?!