Eugen Tomac
Eugen Tomac

Sittings of the Chamber of Deputies of February 20, 2019

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.20/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 20, 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.40 Eugen Tomac - declaraţie politică: "Alegerile din Republica Moldova. Atenţie, pericol rusesc iminent!";

Domnul Eugen Tomac:

"Alegerile din Republica Moldova. Atenţie, pericol rusesc iminent!"

Au rămas zile numărate până la alegerile parlamentare din Republica Moldova. Duminică, românii de peste Prut vor decide direcţia în care se va îndrepta statul în următorii ani. Din păcate, semnalele nu sunt deloc optimiste. Fără o strategie inteligentă pericolul rusesc este aproape iminent. Alegerile au loc într-un context tensionat, populaţia a atins limita de sus a răbdării şi nu mai are puterea să reziste în faţa jocurilor politice ticăloase. Minciuna, manipularea şi demagogia au efecte devastatoare, societatea fiind mai divizată decât oricând.

Pericolul cel mai mare, la alegerile de duminică, este victoria Partidului Socialiştilor a lui Dodon, o formaţiune care nu doar că este prorusă, este chiar un proiect ce reprezintă exclusiv interesele Federaţiei Ruse în Basarabia. Este, fără îndoială, un partid rusesc, în Republica Moldova, susţinut public de Kremlin.

Dodon se închină de dimineaţă până seara ţarului Putin, jurându-se că viitorul cel mai luminos trece obligatoriu pe la Moscova. Asta deşi Federaţia Rusă nu şi-a respectat niciodată angajamentele faţă de Republica Moldova. De la retragerea armatei din stânga Nistrului până la ridicarea embargoului pentru produsele din Republica Moldova, teritoriul de peste Nistru este în continuare ocupat, iar embargoul se ridică, în mod convenabil, cu câteva zile înainte de alegeri, iar apoi se aplică unul mai sever dacă cumva Guvernul se împotriveşte să le aplice linia politică.

Aceşti oameni nu au nicio limită şi pot fi opriţi doar prin vot. Alternativa la pericolul rusesc este Alianţa ACUM, condusă de liderii pro-occidentali, Maia Sandu, fost candidat la alegerile prezidenţiale şi Andrei Năstase, câştigător al alegerilor anticipate pentru Primăria Chişinău din mai anul trecut.

Sper că românii basarabeni, indiferent unde locuiesc, înţeleg iminenţa pericolului rusesc şi îşi vor apăra demnitatea prin implicare, prin vot.

Eu voi susţine, aşa cum am făcut-o dintotdeauna, indiferent de rezultatul alegerilor de duminică, că locul Republicii Moldova este lângă România şi doar împreună cu România. Însă trebuie să înţelegem cu toţii că un Parlament prorus ar însemna şi un guvern pro-rus care va anula toate progresele de până acum. Libera circulaţie în Europa, asistenţa financiară pentru Republica Moldova vor dispărea şi, în mod sigur, niciun investitor nu va mai avea curaj să treacă Prutul.

Fac apel pe această cale la toţi cetăţenii Republicii Moldova să iasă la vot pe 24 februarie. În România sunt deschise, pentru cetăţenii Republicii Moldova aflaţi pe teritoriul României, 12 secţii de votare - la Bucureşti, Timişoara, Braşov, Cluj-Napoca, Craiova, Sibiu, Iaşi, Suceava, Galaţi, Bacău şi Constanţa.