Maria Stoian
Maria Stoian

Sittings of the Chamber of Deputies of December 5, 2023

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.165/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of December 5, 2023

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.40 Maria Stoian - declaraţie politică având tema "Implicarea universităţilor de medicină şi farmacie, factor esenţial în realizarea primelor medicamente inovative din România";

Doamna Maria Stoian:

"Implicarea universităţilor de medicină şi farmacie, factor esenţial în realizarea primelor medicamente inovative din România"

România are nevoie de iniţierea procedurilor necesare fabricării de medicamente inovative, prin implicarea universităţilor de medicină şi farmacie în domeniul cercetare/dezvoltare.

Ţara noastră nu produce în prezent niciun medicament inovativ, fapt care generează dificultăţi în ceea ce înseamnă modalitatea de procurare şi comercializare a acestora pe piaţa farmaceutică.

În aceste condiţii, Guvernul susţinut de PNL evaluează posibilitatea dezvoltării unor noi modele economice, care să încurajeze investiţiile în capacităţi producătoare de medicamente inovative, prin elaborarea unor capacităţi de cercetare-dezvoltare performante.

Una dintre variantele agreate este cointeresarea universităţilor de medicină şi farmacie în crearea acestui tip de proiecte inovative. Prezenţa instituţiilor de învăţământ universitar în concretizarea medicamentelor inovative ar avea multiple avantaje. Pe de o parte, facultăţile de medicină pot oferi expertiza de specialitate indispensabilă, iar pe de altă parte, participaţia lor va conduce la apariţia de noi oportunităţi de dezvoltare a capacităţilor academice.

Este timpul ca şi ţara noastră să adere la conceptele de bune practici promovate în alte state, în care universităţile sunt implicate direct şi decizional în programe importante de cercetare-dezvoltare din industria farmaceutică. În susţinerea acestui demers, decidenţii guvernamentali sunt în plin proces de operaţionalizare a unui Fond pentru inovaţie, una dintre ţintele vizate de înfiinţarea acestuia fiind facilitarea accesului rapid la medicaţia inovativă.

Din această perspectivă, autorităţile responsabile doresc să promoveze menţinerea unui echilibru stabil între nevoia de medicamente inovative şi resursele financiare, astfel încât să nu fie afectată posibilitatea de utilizare a medicamentelor generice.

În prezent, pe piaţa farmaceutică autohtonă, 80% dintre medicamente, care reprezintă 20% din resursele financiare, sunt reprezentante de medicamentele generice, iar restul de 20%, cu valoare de 80%, de medicamentele inovative.

În aceste condiţii, este necesară o balanţă sustenabilă şi susţinută din punct de vedere bugetar între cele două tipuri de medicamente, astfel încât pacienţii să dispună, în continuare, de posibilitatea achiziţionării medicamentelor generice.