Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 12, 2013
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.30/2013
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 12, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 12, 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.42 | Ioan Axente - intervenţie cu titlul: "15 martie 2013 - Acum! Justiţie pentru consumatori"; | ![]() |
||
|
"15 martie 2013 - «Acum! Justiţie pentru consumatori»" La data de 15 martie 1962, J.F.Kennedy, preşedintele SUA, rostea către Congres un mesaj legat de drepturile consumatorilor, susţinând existenţa a patru drepturi fundamentale ale acestora:
Ziua mondială a drepturilor consumatorilor a fost prima dată marcată în 1983 şi a devenit de atunci o ocazie importantă pentru mobilizarea cetăţenilor. Realizând importanţa recunoaşterii şi garantării drepturilor consumatorilor, ONU a adoptat, în anul 1985, prin Rezoluţia nr.39/248/1985: "Principiile directoare pentru protecţia consumatorilor". În conformitate cu acest document internaţional, fiecare guvern trebuie să stabilească priorităţile lui proprii pentru protecţia consumatorilor, potrivit condiţiilor economice şi sociale ale ţărilor şi cu nevoile populaţiei, fără însă a uita de costurile şi beneficiile măsurilor propuse. ONU consideră că principiile directoare privind protecţia consumatorului au următoarele obiective:
Pornind de la aceste realităţi şi necesităţi, impuse de legile şi mecanismele economiei de piaţă, România a adoptat, în august 1992, legea de bază în domeniul protecţiei consumatorilor - Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, act normativ considerat piatra de temelie a acestui domeniu, care consacră şi drepturile de bază. Problematica drepturilor de bază ale consumatorilor este reglementată în România prin Ordonanţa Guvernului nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare. În România sunt recunoscute următoarele drepturi de bază ale consumatorilor:
Deşi nu este reglementat expres în O.G. nr. 21/1992 ca drept principal al consumatorilor, considerăm că, în România, este recunoscut ca drept de bază, prin art.35 din Constituţia României, şi dreptul la un mediu înconjurător sănătos. În fiecare an, Consumers International, ca organizaţie internaţională a asociaţiilor de consumatori, este preocupată ca "15 Martie - Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor" să aibă ca dezbatere o temă globală unică, de actualitate pentru consumatori. În acest an, interesul deosebit al consumatorilor este legat de justiţie, de gradul de acoperire a pieţei prin legislaţia adoptată în domeniul protecţiei consumatorilor, de problemele cu care consumatorii se pot confrunta, cât şi de accesul la justiţie al acestora. Astfel, tema propusă de Consumers International pentru marcarea evenimentului este: "Acum! Justiţie pentru consumatori". |



