Corneliu Olar
Corneliu Olar

Sittings of the Chamber of Deputies of September 19, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.133/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 19, 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.42 Corneliu Olar - declaraţie politică "Zonele defavorizate se pot relansa prin turism!";

Domnul Corneliu Olar:

"Zonele defavorizate se pot relansa prin turism!"

România este şi ea pe primul loc în Uniunea Europeană, însă nu la ceea ce ne-am fi dorit noi, adică la prosperitate, la nivelul pensiilor sau al salariilor, la nivelul producţiei industriale sau al rezultatelor agriculturii, ci la capitolul celor mai sărace zone de dezvoltare şi celor mai depopulate zone defavorizate din punct de vedere economic. Aşa se întâmplă când Guvernul se îngrijeşte doar de marile oraşe, deja bogate, de zonele industriale care se dezvoltă aproape singure, şi nu îi pasă deloc de zonele unde activităţile economice din minerit sau prelucrarea unor resurse naturale au dispărut cu totul.

Am mai spus în câteva rânduri, de la tribuna Parlamentului, că unul dintre cele mai mari pericole pentru zona Munţilor Apuseni este acela ca satele şi comunele să rămână fără oameni. Astăzi mai sunt doar bătrâni, deşi zona are un potenţial de dezvoltare imens, mai ales pentru ceea ce ar putea însemna un turism de 5 stele sau un agroturism de 5 margarete. Din păcate, piedicile întâmpinate de tinerii care au vrut să-şi câştige existenţa din agroturism în zona Munţilor Apuseni, precum şi lipsa unei infrastructuri minimale, i-au făcut pe aceştia să considere că este mai simplu să meargă să muncească în străinătate, decât să se lupte cu morile de vânt în România.

Nu pot să nu constat că acordarea tichetelor de vacanţă pentru bugetari a reprezentat o mare gură de oxigen pentru pensiunile agroturistice din România. Nu pot să nu apreciez concretizarea acestei măsuri, care a umplut pensiunile şi hotelurile din toată ţara. Cei care se ocupă cu turismul mi-au spus că a fost un an bun, dar scurt, iar după măsura acordării tichetelor de vacanţă ar fi bine ca şi alte măsuri să fie luate de Parlament sau de Guvern, pentru a sprijini zonele defavorizate să dezvolte un turism puternic.

De exemplu, cei care susţin turismul românesc mi-au atras atenţia că anotimpurile sunt tot mai schimbate şi că vremea bună de turism nu se mai suprapune peste vacanţele elevilor sau concediile celor mai mulţi dintre angajaţi. Exact când este vremea mai bună pentru turism, ei rămân fără turişti, din cauză că şcoala a început mai devreme ca de obicei sau pentru că multe dintre concedii s-au terminat deja. Ar fi bine ca noi, Parlamentul, să analizăm corelarea tuturor acestor decizii administrative, astfel încât să-i sprijinim pe cei care muncesc în domeniul turismului să se poată dezvolta, să poată prospera şi, astfel, să pună frână tentaţiei tinerilor de a mai pleca din ţară.

Haideţi să le creăm aici, în România, condiţiile să muncească şi să câştige bine!