Parliamentary debates

Doamna Bianca-Miruna Gavriliţă:

"Un Program naţional de depistare a displaziei de şold nu este un moft"

În fiecare an, în România se nasc în jur de 7.000 de copii cu displazie de dezvoltare a şoldului, o afecţiune care se tratează fără complicaţii, dacă este depistată în primele luni după naştere, evitându-se astfel un handicap major concretizat într-o diformitate statică importantă. Nedepistată la timp, însă, displazia de şold evoluează către luxaţii şi implică intervenţii chirurgicale complexe şi costuri ridicate cu tratamente şi spitalizare. Din păcate, ţara noastră este printre puţinele din Europa care nu au un program naţional de screening pentru depistarea displaziei de dezvoltare a şoldului. Deşi a existat o propunere în acest sens, Ministerul Sănătăţii nu a reuşit să o pună în aplicare, motivaţiile fiind diverse, de la lipsa de fonduri pentru dotarea unităţilor sanitare la lipsa de personal specializat. În ţările civilizate, există registre naţionale de urmărire a pacienţilor.

Din păcate, în România nu există nici măcar o statistică exactă a cazurilor de dezvoltare a şoldurilor, chiar dacă această boală afectează mii de copii.

Pentru confirmarea displaziei şoldului, sunt necesare teste imagistice şi radiologice. Din păcate, aceste verificări nu se fac în spitalele de stat, iar părinţii copiilor sunt nevoiţi să apeleze la diferite cabinete medicale private. Costul unui test radiologic nu depăşeşte 100 de lei. În schimb, cu cât aceste verificări se fac mai târziu, cu cât boala este depistată mai târziu, cresc costurile pentru intervenţii chirurgicale şi pentru tratament. Astfel, pentru tratamentul luxaţiei rezultate în urma displaziei de şold nedepistată la timp sunt cheltuiţi anual peste 20 de milioane de euro.

Iar aceste costuri pot fi evitate prin înfiinţarea unui Program naţional de depistare şi tratare timpurie a displaziei şoldului, încă din maternităţi, pentru ca în acest fel să se poată stabili un diagnostic precoce al afecţiunii, urmând ca tratamentul să fie aplicat încă din primele săptămâni după naştere. Prin acest program naţional, fiecare unitate sanitară de stat ar putea fi dotată cu un aparat destinat realizării screening-ului pentru depistarea displaziei de dezvoltare a şoldului.

Totodată, programul ar permite şi specializarea unor medici de chirurgie ortopedică şi radiologie. Un asemenea program funcţional, care să permită stabilirea unui diagnostic şi intervenţia încă din primele luni de viaţă ale copilului, ar putea duce în timp la reducerea atât a cheltuielilor de tratament, cât şi a numărului de pacienţi care nu se mai pot recupera.

Sănătatea copiilor noştri este cel mai de preţ lucru pentru noi, ca popor, şi nu uitaţi că am depus un jurământ, ca parlamentari, pentru o Românie sănătoasă !