Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 13, 2019
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.34/2019
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 13, 2019 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 13, 2019
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ||||
![]() |
1.42 | Claudiu-Augustin Ilişanu - declaraţie politică având ca titlu "Acordul provizoriu privind poluanţii periculoşi denotă o tendinţă pozitivă în ceea ce priveşte legislaţia europeană în domeniul politicii de mediu şi o participare activă a României în acest sens"; | ![]() |
||
|
Domnul Claudiu-Augustin Ilişanu: "Acordul provizoriu privind poluanţii periculoşi denotă o tendinţă pozitivă în ceea ce priveşte legislaţia europeană în domeniul politicii de mediu şi o participare activă a României în acest sens" În urmă cu câteva zile, Preşedinţia română la Consiliul Uniunii Europene a discutat un Acord provizoriu cu Parlamentul European în ceea ce priveşte cadrul legislativ pentru substanţele chimice periculoase şi cu grad ridicat de poluare. Întrucât substanţele periculoase au un impact negativ asupra mediului, dar şi asupra sănătăţii umane, încă din anul 2004 producţia, utilizarea şi comercializarea acestor substanţe au fost interzise progresiv. De asemenea, au fost promovate diverse proiecte de conştientizare şi informare publică şi de sancţionare a celor care încalcă normele europene şi internaţionale în acest sens. La 19 februarie 2019, reprezentanţii Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene şi ai Parlamentului European au ajuns la un acord cu privire la un nou cadru legislativ care să vină cu o actualizare a Regulamentului privind folosirea poluanţilor organici persistenţi şi a substanţe periculoase, aspecte convenite şi la nivelul ONU. Zilele trecute, a fost aprobat acest Acord care, practic, va constitui un nou impus în domeniul legislativ de mediu la nivel european şi va contribui la protejarea populaţiei şi a mediului împotriva acestor produse chimice. O astfel de iniţiativă este extrem de importantă pentru noi, mai ales în contextul în care ea se realizează în timpul deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE de către ţara noastră, ceea ce promovează România ca actor important în definirea noilor perspective la nivelul politicii europene în materie de mediu. Propunerea de reformare a Regulamentului privind poluanţii organici persistenţi a fost adoptată de Comisia Europeană la 22 martie 2018, iar la finele anului trecut Consiliul şi-a adoptat poziţia cu privire la regulament şi a început negocierile cu Parlamentul European, care s-au finalizat cu Acordul încheiat la începutul acestei luni. Acordul creează o perspectivă de aliniere a Regulamentului existent la cele mai recente modificări ale Convenţiei de la Stockholm, care prevede cadrul juridic global pentru eliminarea producerii, a utilizării, a importurilor şi a exporturilor de poluanţi organici persistenţi. În plus, modificările legislative europene, care vor avea loc la momentul când noul Regulament va fi adoptat, vor conduce la mai multă transparenţă în domeniul aplicării politicilor de mediu, la o protecţie sporită a cetăţenilor în ceea ce priveşte utilizarea substanţelor chimice. Noile norme stipulează, de asemenea, transferarea unor sarcini de la Comisia Europeană la Agenţia Europeană pentru Produse Chimice, ECHA, de la Helsinki, în scopul reducerii costurilor generale şi al unei aplicabilităţi mai bune a normelor de mediu şi pentru o utilizare mai eficace a expertizei ştiinţifice din acest domeniu. Prin acest acord, România poate deveni un actor important în gestionarea unor aspecte importante ale politicii europene şi propunerea unor soluţii vizionare pentru crearea unui progres legislativ în politica de mediu. Adoptarea şi aplicarea noului Regulament cu privire la substanţele chimice periculoase, după ce acesta va face obiectul verificării de către experţii jurişti din cadrul instituţiilor europene, poate reprezenta o soluţie pentru protejarea eficace a mediului înconjurător şi reducerea, respectiv, eliminarea producţiei substanţelor cu risc ridicat de poluare care reprezintă o problemă pe care Uniunea Europeană trebuie să o soluţioneze în cel mai scurt timp. |


