Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 18, 2013
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.107/2013
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 18, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 18, 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.42 | Aurelia Cristea - declaraţie politică: "Adaptarea educaţiei la dezvoltarea tehnologiei şi a mijloacelor de comunicare în masă"; | ![]() |
||
|
"Adaptarea educaţiei la dezvoltarea tehnologiei şi a mijloacelor de comunicare în masă" Ieri a început un nou an şcolar pentru sute de mii de copii din România. Sigur că străduinţa este ca, în fiecare an, ei să poată săînveţe în clădiri dotate igienic corespunzător, să aibă materiale didactice, să beneficieze, în esenţă, de toată infrastructura pe care o poate oferi statul pentru a reuşi cât mai bine în viitor. Însă reuşita lor nu depinde doar de aceste utilităţi, ci şi de adaptarea curriculelor la realitatea cotidiană, la schimbările generate de tehnologii, la dezvoltarea fără precedent a mijloacelor de comunicare în masă. De la vârste din ce în ce mai fragede, copiii noştri sunt asaltaţi, din toate direcţiile, de informaţii transmise spre ei. Fie că e vorba de internet, televizor, telefon mobil, ecrane publicitare sau site-uri de socializare, toate acestea sunt surse ale unor mesaje şi informaţii care, fie că dorim sau nu, ajung în mintea lor. Şi ei trebuie să aibă deprinderi în a le selecta, trebuie săştie cum să recunoască informaţiile corecte de cele false, trebuie să poatăînţelege diferenţa dintre o prezentare publicitară şi o relatare jurnalistică despre un produs, de exemplu. Din experienţa altor state care au implementat deja măsuri în sensul celor spuse de mine, se observă că adaptarea cunoaşte mai multe direcţii strategice: una dintre ele ar fi crearea de competenţe de comunicare, de selecţie şi prelucrare a informaţiilor, mai ales ale celor aflate în zone pe care le vom putea controla din ce în ce mai greu. Elevii trebuie să devină activi în a descoperi ei înşişi informaţia relevantă, vor avea nevoie în viitor săştie să exprime propriile cunoştinţe în forme variate (text, video, foto). Mai departe, trecând de primele cicluri de şcoală, educaţia trebuie să înglobeze şi să susţină valorificarea talentului şi a resurselor umane pe care România le obţine în urma acestor adaptări. De-a lungul ultimilor ani, tot mai mulţi specialişti din întreaga lume au pledat în lucrări ştiinţifice apreciate şi citate pentru regândirea sistemului de educaţie, în întregime, în sprijinul creării de noi specializări, asimilate dezvoltării tehnologiei. În paralel, reformele au fost dublate de crearea unor clustere industriale care să poată absorbi forţa de muncă. Şi să nu uităm, era digitală solicită şi noi competenţe în a preda. Nu doar elevii sau studenţii, ci şi profesorii trebuie să fie integraţi în acest proces de durată. Consider că e necesar să începem să ne gândim la implementarea unor politici publice gândite sub forma unui masterplan, a unei strategii de durată, pentru a integra dezvoltarea tehnologică în procesul de învăţare continuă. Altfel, le răpim copiilor noştri una din competenţele cele mai importante pentru viitor. |



