Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 24, 2018
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.155/2018
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 24, 2018 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 24, 2018
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() |
1.43 | Ilie Dan Barna - declaraţie politică "Fără România, Uniunea Europeană nu ar fi completă!"; | ![]() |
||
|
"Fără România, Uniunea Europeană nu ar fi completă!" Dezbaterea din plenul Parlamentului European din data de 23 octombrie a.c. a scos în evidenţă încă o dată ceea ce Uniunea Salvaţi România a susţinut cât se poate de apăsat în toată această perioadă, şi anume, România şi cetăţenii români sunt europeni şi trebuie să rămână europeni, să poată trăi mai departe într-o democraţie reală. Cu preşedintele României, Klaus Iohannis, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, pe aceleaşi poziţii şi cu un tonus pozitiv referitor la apartenenţa României la marea familie europeană, dezbaterea a subliniat într-un mod cât se poate de elocvent nu doar importanţa pe care Uniunea Europeană o acordă României şi problemelor interne de la noi, dar şi discrepanţele majore existente astăzi între dorinţa şi interesul cetăţenilor români şi ceea ce promovează astăzi majoritatea politică PSD-ALDE. Românii aşteaptă, încă, măsuri concrete şi rezultate tangibile de la propriul Guvern, însă pare că singurii care satisfac aceste necesităţi sunt tot aliaţii şi instituţiile europene. Este motivul principal pentru care este atât de important să combatem în continuare deviaţiile eurosceptice şi iliberale practicate de PSD şi ALDE şi să reamintim în fiecare moment cât de mult s-a schimbat în bine viaţa cetăţenilor noştri după intrarea în familia europeană. Într-un discurs în care a atins în majoritatea cazurilor puncte de vedere similare cu cele ale USR, preşedintele Iohannis a pledat, ca şi noi, pentru o Uniune incluzivă, o Uniune în care niciun stat şi niciun cetăţean nu sunt lăsaţi în urmă. Nu ne dorim o Europă cu mai multe viteze, însă pentru acest lucru avem nevoie ca statele membre să nu practice ele însele un astfel de scenariu. Din păcate, însă, vedem tot mai evident cum astăzi, Ungaria, Polonia şi mai nou România prin guvernul Dăncilă, practică acest lucru. În mod paradoxal, la nivel de retorică, actualii guvernanţi încearcă nu de puţine ori să promoveze mesaje pozitive, în spatele cărora se ascund, însă, practici care demonstrează contrariul - de dragul unor lideri corupţi, PSD şi ALDE încearcă să izoleze astăzi România de Uniunea Europeană. Paradoxul este cu atât mai evident cu cât suntem la doar câteva luni înainte de preluarea de către România a preşedinţiei rotative a Consiliului UE, pentru care, la nivel oficial, Guvernul promovează mesaje cât se poate de incluzive, însă factual arată cu degetul spre Uniunea Europeană, atunci când aceasta semnalează abuzurile pe care Liviu Dragnea, Călin Popescu-Tăriceanu şi ai lor le fac în România. Este exact ce am susţinut în repetate rânduri - Uniunii Europene îi pasă de români şi de România mai mult decât propriilor guvernanţi. În ciuda agendei personale pe care o promovează o grupare de corupţi aflaţi vremelnic la cârmă, România este profund ataşată proiectului european. România reală, a cetăţenilor care au luptat pentru democraţie în ultimii doi ani este profund europeană şi democratică. Românii au demonstrat cât de conectaţi sunt la democraţie, la spiritul civic, la valorile europene şi au arătat cu ardoare cât de mult pot lupta pentru protejarea statutului de drept. Exact această realitate este cea care trece dincolo de propaganda de sorginte estică a PSD şi ALDE şi este percepută la adevăratele sale valenţe de instituţiile europene. Ce dovadă mai frumoasă am putea aştepta în afara mesajului preşedintelui Comisiei Europene care a spus, cât se poate de răspicat, că "Fără România, UE nu ar fi completă!"? România poate fi şi trebuie să fie nu doar un actor previzibil, de încredere şi complet integrat în spaţiul european şi euroatlantic, ci poate juca un rol determinant în extinderea influenţei valorilor europene în lume, în transformarea Uniunii într-un actor global cu adevărat relevant. România are un potenţial imens, însă actuala majoritate politică distruge pas cu pas acest potenţial. Suntem complet pe aceeaşi linie cu Preşedintele Comisiei Europene, care a subliniat cât se poate de clar că România a făcut progrese enorme în lupta anticorupţie, pe care astăzi PSD şi ALDE le pun în pericol. Avem în Comisia Europeană un aliat care îşi doreşte să mergem chiar mai departe, să intrăm în spaţiul Schengen. Însă, aşa cum a spus şi domnul Juncker, acest obiectiv poate fi pus în pericol prin distanţarea faţă de principiile statului de drept. Spre finalul discursului din Parlamentul European, preşedintele Juncker a lansat un avertisment care trebuie luat în serios de majoritatea PSD-ALDE, măcar acum, pe ultima sută de metri. Nu putem intra în perioada Preşedinţiei la Consiliul UE cu un astfel de Guvern şi cu o astfel de conduită de guvernare. Mesajul domnului Juncker privind un consens pentru protejarea statului de drept din România reprezintă soluţia unică pentru ca România să poată merge mai departe. Este principalul obiectiv fixat de Comisia Europeană pentru România, este principalul obiectiv al cetăţenilor români şi este principalul obiectiv al USR, pentru care luptăm cu toată forţa, începând de acum doi ani. |


