Gigel-Sorinel Ştirbu
Gigel-Sorinel Ştirbu

Sittings of the Chamber of Deputies of November 22, 2023

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.158/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 22, 2023

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.43 Gigel-Sorinel Ştirbu - declaraţie politică: "PNL - partener stabil al micilor întreprinzători români";

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

"PNL - partener stabil al micilor întreprinzători români"

PNL este partidul care menţine stabilitatea României, garantând în acelaşi timp ritmul susţinut al investiţiilor pentru modernizarea ţării. Suntem cei care au fost mereu alături de mediul de afaceri, pentru că susţinerea antreprenoriatului înseamnă, de fapt, locuri de muncă, progres economic şi recuperarea decalajelor faţă de alte state şi vom pleda pentru politici fiscale echitabile şi sustenabilitate economică.

Partidul Naţional Liberal nu poate fi de acord cu încălcarea următoarelor principii: introducerea sau majorarea taxelor şi impozitelor, naţionalizarea Pilonului II de pensii şi eliminarea cotei unice prin introducerea impozitului progresiv.

PNL trebuie şi promite să rămână un apărător consecvent al micului întreprinzător şi al antreprenorului român, de pe al căror umeri se plătesc taxele la buget pentru a se asigura salariile şi pensiile, şi trebuie să ne asigurăm că aceştia pot continua să contribuie la prosperitatea ţării fără a fi supuşi unei poveri financiare excesive.

În faţa oricărui plan de majorare a taxelor şi impozitelor, care ar putea împovăra şi mai mult pe micul antreprenor sau mediul de afaceri, PNL are responsabilitatea şi determinarea de a proteja interesele acestora şi va rămâne mereu un partener stabil.

Consolidarea capitalului autohton este fundamentul rezilienţei României, pentru că rezilienţa nu stă numai în capacitatea de a răspunde provocărilor de securitate, ci înseamnă şi o componentă economică puternică. Iar mediul privat românesc asigură majoritatea locurilor de muncă din ţară şi are o rată de profitabilitate mai mare decât a companiilor cu capital străin, şi de aceea trebuie să beneficieze de predictibilitate din partea statului român.

Dacă cineva se gândeşte să majoreze taxele şi impozitele şi să pună o povară pe umerii micilor întreprinzători şi pe cei ai mediului de afaceri românesc, atunci Partidul National Liberal ar trebui să aibă o reacţie pe măsură, ca un veritabil partener, şi să-i apere prin toate mijloacele legale de eventuale abuzuri care ar putea să-i împovăreze şi mai mult.

Guvernul trebuie să fie responsabil cu plămânii economiei noastre, antreprenorii şi firmele româneşti, şi să asigure un cadru legal predictibil şi clar pentru acestea, pentru a putea prospera.