Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 19, 2010
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 19, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 19, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.44 | Mihai-Aurel Donţu - declaraţie politică cu titlul "Guvernele premierului Boc au calamitat sistemul de sănătate românesc"; | ![]() |
||
|
"Guvernele premierului Boc au calamitat sistemul de sănătate românesc" Neplata arieratelor datorate de către guvernele Boc atât mediului public, cât şi celui privat, a semnat, cu bună ştiinţă, condamnarea la moarte sigură a întregului sistem de sănătate românesc şi a oferit acestuia gratuit ghilotina la pachet. Majoritatea spitalelor mari din Bucureşti, dar şi din toate judeţele ţării au intrat deja în colaps financiar, fapt care le face aproape nefuncţionabile şi care le dă cea mai neagră soluţie posibilă: închiderea porţilor acestora. Din păcate, acesta nu este singurul motiv ce a contribuit la starea muribundă în care se află sistemul de sănătate românesc. Mai sunt şi altele, brevetate cu toată mândria şi îndărătnicia de către premierul tuturor posibilităţilor nefaste, domnul Boc şi ale sale magnifice cinci guverne, indiferente la consecinţele iraţionalelor lor hotărâri. Astfel, după reducerea drastică a salariilor bugetarilor cu 25% dintr-un foc, categorie în care a intrat şi personalul medical, mii de asistente şi medici şi-au dat demisia şi au decis să ia calea exilului, pentru a-şi oferi serviciile celorlalte ţări europene, care, cu siguranţă, ştiu să le aprecieze munca. Aceştia părăsesc spitalele din România şi din cauza faptului că aici nu le mai pot oferi pacienţilor lor servicii medicale de calitate şi merg acolo unde sunt convinşi că vor putea să-şi profeseze corect şi decent meseria. O consecinţă a politicilor dezastruoase pe care le practică drept infuzii de binefacere guvernanţii domnului Boc este punerea în dificultate a funcţionării celor mai importante spitale din România. De exemplu, cel mai mare spital de copii din ţară, Marie Curie, şi-a închis deja mai multe secţii din cauza lipsei acute de personal şi a dotărilor din ce în ce mai precare şi riscă să-şi suspende de tot activitatea din motive financiare. Şi în judeţul Braşov, mai toate spitalele sunt în pragul colapsului şi chiar spitalul judeţean are mari probleme de supravieţuire. Nu mai sunt bani nici pentru medicamente şi operaţii, dar nici măcar pentru hrana pacienţilor internaţi. Aproape 80% din medici spun că nu au instrumentarul necesar, personalul e insuficient şi riscă să se îmbolnăvească. Din spitale lipsesc până şi cele mai elementare materiale sanitare: "La noi în spital nu este nimic, nici mănuşi, nici seringi. Le dăm listă pacienţilor să-şi cumpere. Nu mai spun de protecţia noastră, care nu există. Noi ne cumpărăm mănuşi, halate şi ce mai avem nevoie", declară unul dintre medicii participanţi la o cercetare comandată de Federaţia "Solidaritatea Sanitară". Statisticile oficiale arată că, în prezent, peste 6.000 de medici din cei 40.000 câţi erau înregistraţi în România au părăsit deja sistemul sanitar. La aceştia se adaugă şi numărul asistentelor medicale aflate la muncă în străinătate, adică 6.800 din cele 120.000 înregistrate. Dacă prognozele din studiul privind migraţia medicilor se adeveresc, România va ajunge să aibă aproximativ 10.200 de medici pentru 22 de milioane de oameni, ceea înseamnă că un singur doctor va avea peste 2.000 de pacienţi. Doar în primele şase luni din 2010, România a pierdut peste 8.100 de cadre medicale care au plecat, prin contracte de muncă, să lucreze în clinicile şi spitalele din străinătate. Dacă reforma portocalie, clamată vehement de toţii pdl-iştii la unison, are ca rezultate doar dezastrul economic, haosul în educaţie şi falimentul în sănătate, sărăcia lucie pentru foarte multe categorii sociale şi turnatul gazului pe focul protestelor interminabile, mă întreb ce înseamnă cuvântul eficienţă în opinia premierului ultimelor cinci guverne. |



