Parliamentary debates

Domnul Mircea Irimescu:

"Timpul unei schimbări"

Ca în orice început de septembrie, în acest an pentru a 23-a oară, la Cernăuţi a avut loc cea mai importantă manifestare anuală a comunităţii româneşti din nordul Bucovinei: Limba noastră cea română. Prilej de analiză şi îmbărbătare a unei vechi lumi româneşti, acum în unul dintre cele mai dificile momente ale istoriei sale, supusă presiunilor deznaţionalizatoare de toate felurile.

În sine, manifestarea a fost o reuşită, semn şi dovada unei maturităţi binefăcătoare la care au ajuns cei mai mulţi dintre liderii acestui grup etnic, acum minoritar într-o provincie istorică a României. De mai mulţi ani se simte un reviriment al vieţii culturale româneşti din zona Cernăuţiului. Deşi încă departe de ceea ce era aici în perioada interbelică, totuşi, nu trebuie să trecem cu vederea faptul că această comunitate, câtă a mai rămas, a început a-şi produce singură anticorpii culturali de care are nevoie pentru a-şi proteja identitatea ameninţată de "viruşii" unei intoleranţe, care, Doamne ajută!, începe să dea semne de scădere.

Apar cărţi valoroase, importante surse de documentare pentru lumea ştiinţifică, monografii dedicate localităţilor, instituţiilor sau unor personalităţi ale locului. Au loc serbări, pomeniri, dezveliri de statui şi plăci comemorative, se produc adevărate evenimente culturale româneşti. Cum ar spune fostul profesor universitar cernăuţean Leca Morariu: "densitatea culturală bucovineană este în creştere!". Dacă mai adăugăm faptul că susţinerea financiară a acestor activităţi este asigurată covârşitor din resursele acestei comunităţi, avem imaginea unui echilibru cultural organic şi de salutat. Numai nevoile impuse de pericolul înstrăinării identitare au generat şi susţinut acest proces, care ar merita o analiză amănunţită şi în care persistă încă destule motive de îngrijorare.

Am criticat în dese rânduri felul în care este tratată de către statul ucrainean populaţia românească a regiunii Cernăuţi. Până acum, în manifestările publice de acest gen, reprezentanţii autorităţii publice, deşi se străduiau, nu puteau ascunde un "artificial" uşor de detectat, menit să mascheze diferenţa dintre vorbe şi realitate. Acum se simte şi altceva. Parcă o deschidere, o înţelegere omenească a unei realităţi istorice, o dorinţă de schimbare spre mai bine. Sper să nu fie o percepţie înşelătoare, ci chiar o realitate nouă, aşteptată de aproape şapte decenii de o comunitate greu încercată. Apariţia acestei schimbări de atitudine deschide oportunitatea discuţiilor privitoare la dezvoltarea strategică a zonei în discuţie.

În ultimele două decenii relaţiile noastre cu Ucraina au fost reduse şi ţinute la un nivel care s-a dovedit a fi păgubos ambelor ţări. Vecinătatea lor nu este, cum ar fi firesc, un factor de prosperitate economică, ci locul unei de neurmat pilde de lipsă de colaborare. Pentru România, prin Ucraina, la frontiera noastră de nord se deschide o lume slavă de 200 de milioane de locuitori şi, în plus, legături cu ţări şi pieţe din Caucaz şi Asia Centrală. Pentru Ucraina, prin România s-ar deschide zona balcanică şi tot restul unui sud-est european foarte variat. De zeci de ani un vechi drum comercial este, practic, barat. Apariţia unor schimburi comerciale normale, pe potriva imensului potenţial economic al zonei, ar fi reciproc şi consistent avantajoasă. Cu cât mai repede se va instaura normalul unei vieţi comerciale în această parte a lumii, cu atât va fi mai bine pentru noi şi pentru vecinii noştri.

Să nu uităm că prin Ucraina actuală (Lviv, Cernăuţi) şi prin estul României (Suceava, Bacău, Focşani) trece cea mai scurtă cale de comunicaţie românească între Berlin şi alte capitale ale nordului Europei (Copenhaga, Varşovia, Vilnius, Riga, Tallin, Kiev, Minsk, Moscova, cu mari centre economice şi culturale ale sudului şi răsăritului Europei (Sofia, Istanbul, Atena, Salonic) şi, mai departe, prin Asia Mică, în Orientul Mijlociu. Această linie de comunicaţie a funcţionat şi şi-a dovedit beneficiile vreme de cel puţin un mileniu, fiind întreruptă brutal de consecinţele politice ale celui de-al Doilea Război Mondial.

Este timpul ca această păguboasă stare de lucruri să înceteze, chiar dacă priorităţile Europei Occidentale sunt altele. Trebuie să se găsească înţelegere şi pentru înlăturarea acestor ultime nedreptăţi create în contextul geopolitic al războiului rece. Poate înainte de a încerca să facă ordine la Chişinău, Germania şi cancelarul Angela Merkel ar trebui să determine o schimbare de atitudine în Europa, să inspire şi să sprijine investiţiile de modernizare a mijloacelor de comunicaţie moderne pentru readucerea în actualitate a unuia dintre cele mai vechi drumuri comerciale din istorie.

Liderii politici la vârf ai României trebuie să înţeleagă că legăturile spre vest ale ţării nu trec numai prin Transilvania. Drumul de la Constanţa la Hamburg s-ar scurta cu cel puţin 1000 de km şi n-ar traversa nici un lanţ muntos, dacă ar trece, cum a fost dintotdeauna, prin Cernăuţi. Cu cât mai repede vom internaţionaliza şi rezolva problema căilor de comerţ dintre zonele Mării Nordului şi Mării Baltice cu cele ale Mării Negre, Mării Caspice şi Mării Egee, cu atât mai rapid vom ajunge la standardele de civilizaţie spre care tindem de secole. Şi, deşi poate unora le-ar părea un motiv minor, la salvarea comunităţii româneşti din nordul Bucovinei. Vă asigur că merită încercat.