Parliamentary debates

Doamna Gabriela-Maria Podaşcă:

"Oamenii nu sunt de vânzare - să stopăm traficul de fiinţe umane!"

În calitate de vicepreşedinte a Comisiei pentru egalitate de şanse din Camera Deputaţilor, am participat pe 12 februarie la întrevederea cu o delegaţie din partea Comisiei pentru egalitate de şanse din Parlamentul danez, pe tema traficului de fiinţe umane. În urma discuţiilor, voi face demersurile necesare pentru ca această colaborare cu membrii legislativelor din alte ţări europene să dea naştere cât mai curând posibil unor măsuri specifice pentru combaterea şi prevenirea traficului de fiinţe umane. Vorbim de un real flagel mondial, împotriva căruia statele europene trebuie să acţioneze în tandem.

Cu toţii ştim că România continuă să fie o ţară de origine pentru multe victime ale traficului de fiinţe umane din Europa. Ce ne spun datele? În 2012 au fost înregistrate 29 de victime de naţionalitate română doar în Copenhaga - este vorba de 29 de femei forţate să practice prostituţia. Conform studiilor, peste 70% din victimele traficului uman nu sunt identificate şi nu beneficiază de asistenţă calificată. Fie că nu cunosc limba ţării de destinaţie, fie că se află sub strictă observaţie, victimele rareori pot contacta autorităţile din ţara respectivă. Întrebarea este: ce putem face noi în această privinţă?

Ştiţi câţi copii cad pradă traficanţilor de carne vie? Rapoartele realizate de Organizaţia Naţională pentru Migraţie şi Comisia Europeană relevă faptul că în Europa, un număr de 12.000 până la 36.000 de persoane sub 18 ani sunt traficate anual şi obligate să muncească, să practice prostituţia, să cerşească şi să fure. Iar dacă aceste cifre nu sunt suficiente să ne convingă de gravitatea fenomenului, ţin să precizez că din totalul victimelor traficului de persoane din România, copiii reprezintă cel puţin o treime. Este vorba în special de copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate şi de copiii fără documente de identitate. Nu de puţine ori, chiar părinţii sau rudele sunt cei care îi exploatează pe copii sau îi aruncă în braţele traficanţilor, în schimbul unor sume de bani. Este o realitate crudă, iar exact aceste cazuri grave trebuie să stea la baza discuţiilor privind stoparea fenomenului.

În primul rând, este nevoie de o armonizare a legislaţiilor naţionale, astfel încât traficanţii, intermediarii şi victimele traficului să aibă parte de acelaşi tratament, indiferent de ţară. De exemplu, Danemarca înregistrează anual un număr de aproximativ 100 de femei provenite din România care practică prostituţia. Deşi Codul penal danez prevede pedepse de până la 8 ani pentru traficanţi, aceştia primesc de regulă până la 3 ani de închisoare. Pe de altă parte, Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5aprilie2011 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi protejarea victimelor acestuia prevede pedepse cu închisoarea între 5 şi 10 ani pentru traficanţii de fiinţe umane. Marea Britanie şi Danemarca sunt singurele state care au ales să nu participe la această directivă, beneficiind de clauza "opt-out". În aceste condiţii, bineînţeles că fenomenul capătă amploare în ţările a căror legislaţie este mai blândă. Exact în aceste zone trebuie să intervenim mai întâi pentru protejarea victimelor.

Dincolo de aspectele pur legislative, trebuie să ne concentrăm pe îmbunătăţirea politicilor publice în domeniu. Avem datoria să realizăm această punte de dialog la nivelul legislativelor europene. Mai mult, propun să intensificăm colaborarea cu omologii europeni, începând chiar cu Danemarca, prin crearea unui program adresat victimelor traficului de fiinţe umane. În cadrul acestui program propun înfiinţarea unor centre de asistenţă în capitalele europene, astfel încât victimele de naţionalitate română să poată primi consiliere juridică şi psihologică din partea specialiştilor români. Sper ca această propunere să primească sprijinul cât mai multor colegi, iar, cu ajutorul comisiilor de specialitate şi al societăţii civile, să implementăm cât de curând acest program vital.