Parliamentary debates

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

Obţinerea a 40, sau 50, sau 60% dintre şefii procurorilor reprezintă cântecul de lebădă al lui Traian Băsescu. Traian Băsescu face parte nu din categoria de preşedinţi-jucători - el şi-a atribuit propagandistic acest "titlu" - ci din categoria preşedinţilor inconştienţi, care cred că orice le este permis, care se cred deţinătorii adevărului absolut, când în realitate sunt foarte departe de realitatea elementară.

Traian Băsescu a început să cadă de pe piedestal în 2010, când a plusat, cu de la sine putere, măsurile recesive cerute de FMI. În orice altă ţară - Grecia, Spania, Italia, Franţa etc. - deciziile din 2010 ale lui Traian Băsescu ar fi produs un "incendiu" imposibil de stins. Bunul-simţ al românilor l-a salvat atunci pe Traian Băsescu.

Nu l-a mai salvat în ianuarie 2012, când preşedintele a atentat la omul care, prin prestaţia sa, asigura o speranţă pentru cei aflaţi abrupt în suferinţă. Episodul Arafat a reprezentat începutul sfârşitului pentru Traian Băsescu. După acest episod, Traian Băsescu a intrat în degringoladă. L-a sacrificat, după principiul "capul lui Moţoc", pe Emil Boc, dar a numit un premier la fel de diletant şi de obedient, dar mult mai imatur decât "caporalul de pe Someş". Şi-a pierdut aliaţii de conjunctură, UNPR, pentru care împreună cu Roberta Anastase a încălcat toate regulamentele parlamentare şi chiar unele prevederi ale Constituţiei. Nu a putut evita căderea guvernului său prin moţiune de cenzură şi a fost obligat să numească la Palatul Victoria pe cel pe care declarase că nu-l va numi niciodată. A "reuşit" în 29 iulie, pe o căldură toridă şi în ciuda apelurilor disperate la boicot, să "scoată" din case 8,4 milioane de alegători, şi doar uriaşa malversaţiune a unui fost juristconsult de la un BJATM, devenit, incredibil, preşedinte de Curte Constituţională, l-a salvat de demiterea decisă de 87,53% dintre cei care au votat. În decembrie, cu toate presiunile făcute încă din timpul verii de aliaţii săi aflaţi în funcţii-cheie în organismele UE, a pierdut categoric Parlamentul şi a fost nevoit să-l mai numească premier pe cel căruia din nou, se jurase că nu-i va semna biletul pentru Palatul Victoria.

A urmat pierderea partidului, a unor susţinători din zona civică şi, probabil, şi a unei mase importante a procurorilor (pe judecători i-a pierdut exact la un an de la momentul Arafat, când a încercat să-şi amplifice influenţa în CSM). Acum, Traian Băsescu s-a agăţat de litera legii (legea care a fost pentru el literă moartă în ultimii 8 ani) pentru a negocia un procent din şefii parchetelor. Obţinerea numirii la DNA a Laurei Codruţa Kovesi este pentru Traian Băsescu ultima zvâcnire a sa. De acum înainte, Traian Băsescu nu mai există decât ca pensionar în fostul palat al copiilor din regimul comunist.

Numirea Laurei Codruţa Kovesi la şefia DNA îmi produce un imens disconfort. Şi nu numai mie, ci şi multor români, de ordinul milioanelor. Nu pot uita anchetele tipic staliniste de după referendum, ca şi NUP-ul dat Robertei Anastase pentru furtul secolului din Cameră. Ca şi pentru multe altele. Totuşi, dacă vrea să-şi mai spele din păcate, viitoarea şefă a DNA trebuie să rezolve cu celeritate cele (cel puţin) 21 de dosare venite de la diverse ministere şi unde sunt incriminate grozăviile fostei guvernări PDL.