Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 3, 2015
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.8/2015
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 3, 2015 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 3, 2015
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.44 | Vasile Iliuţă - declaraţie politică intitulată "România are nevoie urgentă de o reformă politică majoră"; | ![]() |
||
|
"România are nevoie urgentă de o reformă politică majoră" Anul 2015 trebuie să fie anul schimbărilor şi aici mă refer la o reformă politică majoră cu modificări esenţiale care să se facă atât prin Constituţie, cât şi prin noul Cod electoral, modificări de care România are atâta nevoie, acum mai mult ca niciodată, iar pentru o reformă responsabilă trebuie modificată atât Legea electorală, cât şi Legea partidelor politice. Pentru acest lucru partidele politice parlamentare trebuie să îşi asume urgent reformarea cadrului legislativ privind organizarea alegerilor şi a partidelor politice, această reformă trebuie să fie prioritatea zero pentru legislativ, urgentarea acestor demersuri este necesară pentru ca la alegerile din 2016 aceste modificări legislative să aibă efecte. Alegerile prezidenţiale recente au arătat un interes crescut şi, nu în ultimul rând, nevoia cetăţenilor, mai ales a celor tineri, de o reformă profundă a sistemului politic şi electoral din România. Este extrem de important faptul ca în cadrul Comisiei de elaborare a noului Cod electoral să existe transparenţă, iar în elaborarea acestor norme să fie implicată şi societatea civilă. Extrem de important rămâne şi dreptul de vot al cetăţenilor din diaspora, realizarea condiţiilor pentru ca aceştia să îşi poată exercita acest drept, pentru a nu se mai repeta dezastrul din 2 şi 16 noiembrie 2014, mai ales că s-a demonstrat şi în 2008, şi în 2014 că românii din străinătate pot să joace un rol important în viaţa politică românească. Acest lucru se poate realiza prin introducerea votului electronic sau prin corespondenţă. Fiecare stat poate să-şi stabilească în mod distinct, printr-un act normativ, procedurile electorale, iar proiectul de lege care doreşte introducerea votului prin corespondenţă nu face altceva decât să aducă în ţara noastră şi altă modalitate de vot pentru cetăţenii care nu îşi pot exercita cu uşurinţă acest drept constituţional. Legile electorale, adică acelea care stabilesc modurile de scrutin, au mai întâi funcţia de a reglementa drepturile electorale ale cetăţenilor şi apoi procedura după care aceştia îşi aleg reprezentanţii în organele reprezentative, aşa că nu uitaţi drepturile acestora, pentru că ei decid soarta acestei ţări. |



