Parliamentary debates

Doamna Camelia Gavrilă:

"Un nou an universitar - provocări, reflecţii, soluţii"

"Universitas" reprezintă un concept cuprinzător şi simbolic pentru ideea de întreg, de lume completă, dar se asociază şi cu istoria învăţământului academic, cu trimitere spre sute de ani de excelenţă, atât pe plan european, cât şi la nivel naţional. Este vorba, în esenţă, despre o comunitate intelectuală a spiritelor alese, a minţilor strălucite, o simbioză între profesori şi studenţi, maeştri şi discipoli, o lume a ideilor, a proiectelor, a devenirii prin cunoaştere, ştiinţă, cultură.

Deschiderea noului an universitar 2018-2019 reprezintă o sărbătoare a educaţiei, un prilej de bucurie pentru cadrele didactice, prin revenirea la catedră, în miezul unor profesii alese din pasiune şi susţinute cu dăruire intelectuală, prilej de descoperire a unor noi generaţii de tineri, provocări ale noilor întâlniri, devenire continuă într-un univers al pregătirii profesionale de nivel înalt. Deschiderea unui an academic sugerează o formă de geneză, de "renaştere" a oraşelor universitare din ţară, prin atmosfera de sărbătoare, efervescenţa ideilor şi a activităţilor, freamătul studenţesc, ineditul proiectelor, forţa viselor care devin de multe ori realităţi incontestabile.

Acest început de an universitar înseamnă, în aceeaşi măsură, şi continuitate, proiecte valoroase, dar şi dificultăţi, inevitabile polemici educaţionale, decizii amânate în domeniul învăţământului superior, preocupări diferite şi probleme specifice pentru fiecare comunitate universitară. Totuşi, ne adună împreună gândurile îndreptate spre studenţi, spre generaţiile aflate pe drumul devenirii profesionale, cărora le urăm reuşite, putere de muncă, pasiunea studiului, regăsirea în ipostaze profesionale de succes, o implicare activă educaţională, dorinţă profundă de cunoaştere şi dezvoltare, atât personală, cât şi în raport cu cei din jur.

Dincolo de frumuseţea şi vibraţia momentului, în acest an, al Centenarului Marii Uniri, reflecţia atentă şi privirea critică sunt necesare pentru a desluşi valenţele învăţământului superior românesc, cu aspectele pozitive sau negative, cu împliniri sau nemulţumiri, cu interogaţii şi provocări.

În acest context, sunt fireşti câteva aprecieri şi constatări esenţializate:

1. Şcoala universitară românească - valoare, competenţă, deschidere spre cercetare şi inovare, dimensiune europeană

Analizele şi evaluările, datele statistice, interpretările comparative subliniază nivelul ridicat al învăţământului superior românesc, puterea tradiţiei, consecvenţa şi seriozitatea academică a universităţilor de prestigiu, pregătirea ştiinţifică a profesorilor, dar şi valoarea lor pedagogică, dăruirea, pasiunea, modelarea studenţilor spre statutul de absolvent bine pregătit.

Sistemele eficiente de educaţie şi de formare sunt fundamentale pentru societăţi echitabile, deschise şi democratice, precum şi pentru o creştere economică şi o ocupare durabilă a forţei de muncă, educaţia şi competenţele fiind o prioritate pentru cooperarea europeană. Fără instituţiile de învăţământ superior şi sistemele de cercetare şi inovare, Europa nu poate răspunde provocărilor sociale şi ale globalizării din secolul XXI. Spaţiul european al educaţiei trebui să contribuie la promovarea mobilităţii şi cooperării transfrontaliere în domeniul educaţiei şi formării profesionale, să ajute la depăşirea obstacolelor care îngreunează învăţarea, formarea sau munca în altă ţară, atât pentru studenţi, cât şi pentru cadrele didactice, să sprijine statele membre în îmbunătăţirea sistemelor lor de educaţie inovatoare, bazate pe învăţarea pe tot parcursul vieţii şi favorabile incluziunii.

2. Schimbări succesive ale miniştrilor educaţiei

Un domeniu complex, aflat la confluenţa tradiţiilor consacrate cu reformele modernităţii, educaţia a trezit constant preocuparea societăţii, implicarea pasională, polemici virulente, opinii contrastante, nemulţumiri. De aici fragilitatea portofoliului, schimbări legislative, succesiunea derutantă a miniştrilor, veşnice demersuri de reformă, de reconfigurare mai mult sau mai puţin inspirată a sistemului educaţional, chiar dacă buna-credinţă, dorinţa de îmbunătăţire a sistemului educaţional nu pot fi contestate.

Acest nou an universitar începe cu o demisie a ministrului educaţiei naţionale, după numai 8 luni de mandat, după cum şi predecesorul acestuia a avut aproape 6 luni de mandat. Într-un stat european, democratic, modern şi cu o viziune a învăţământului superior orientată spre valorile occidentale ale Europei, spre deschiderile unui spaţiu european al modelelor de succes, a avea 25 de miniştri în aproape 30 de ani de democraţie reprezintă un mare semn de întrebare, un prilej de reflecţie critică în legătură cu viziunea societăţii, a guvernelor, indiferent de culoarea lor politică, asupra educaţiei, pentru că învăţământul superior românesc, şcoala românească în întregul ei au nevoie de o anume stabilitate, de consecvenţă, timp de reformare şi validare a schimbărilor, dar mai ales de credibilitate a politicilor sociale şi a programelor care urmează să fie aplicate concret în universul educaţional.

3. Universităţile creează studenţi competenţi pentru piaţa muncii?

Un stat în ansamblul său este reprezentat de o multitudine de valenţe de ordin economic, social, cultural etc., iar comentariile vehiculate constant în analize ale specialiştilor, dezbateri, aprecieri din media, măsurări sociologice sugerează că actuala criză de resurse umane reprezintă şi efectul unui sistem de învăţământ necorelat suficient cu cerinţele angajatorilor, cu realităţile practice, concrete din domeniile de studiu. Credem că generalizarea este incorectă, cultura parteneriatelor este deja consistentă, la unele universităţi, practica în specialitate aduce alături angajatori, mediul economic, studenţii, profesorii şi cercetătorii. Totuşi, trebuie să precizăm că, într-o anumită măsură, demersurile excesiv teoretice există, că încă se observă un anume paralelism al evoluţiilor între traseele universitare, de studiu, pe de o parte, şi mediile economice sau sociale, pe de altă parte.

4. Semnificaţia şi rolul specializărilor

Anul universitar început acum trebuie să fie un moment de analiză pentru viaţa academică, un nou moment în care evaluăm eficienţa programelor de studii, a specializărilor realizate, a curriculei prezentate studenţilor şi a relevanţei conţinuturilor şi informaţiilor, în raport cu evoluţiile de pe piaţa muncii, cu dinamica mediului economic naţional şi european, cu provocările mediilor profesionale, de cercetare, de producţie, de business. În acest sens, este necesară o implicare mai atentă a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, în acreditarea programelor de studii. Paradoxul este reprezentat de faptul că vedem specializări care sunt mai puţin solicitate sau relevante pe piaţa muncii, dar care sunt atractive la nivel teoretic, al opţiunii, au un număr mare de studenţi, fără a exista şi o finalitate a angajărilor. Aceste aspecte şi contraste au rezultat în urma analizelor privind orientarea în carieră a studenţilor, pe baza monitorizării legate de angajarea absolvenţilor la finalizarea studiilor universitare.

5. "Exodul creierelor"

Nu este o noutate constatarea că, în continuare, pleacă din ţară studenţii şi absolvenţii spre un loc de muncă sau spre studiu, la universităţile europene. În perspectivă europeană, fenomenul este firesc, ţine de mobilitatea studenţilor pentru experienţa de învăţare, de studiu şi de formare. În aceeaşi măsură, nu reprezintă o noutate faptul că nu reuşim să creionăm politici coerente care să îi determine pe tineri să îşi construiască o carieră în ţara lor. Datele din Global Competitiveness Report pentru perioada 2013-2014 arată că România se află pe locul 138 în clasamentul ţărilor cu capacitate de păstrare între graniţele statului a generaţiilor de intelectuali, iar evoluţiile ulterioare până în 2018 nu sunt semnificative în acest sens.

Fiind într-un an simbol pentru naţiunea română, cred că privirea spre trecut este necesară. Opiniile academicianului Dinu C. Giurescu referitoare la educaţia tinerilor sunt semnificative: "Tinerii cu bune rezultate, nu neapărat cu avere, mergeau la specializare în Franţa şi Germania, unii în Italia sau Anglia. Din 100 de tineri plecaţi la stagii sau doctorate, cel puţin 98 se întorceau în România. Aici îşi aveau familia, un viitor în profesie şi posibilitatea unui trai decent."

Modelul cultural şi educaţional paşoptist şi, mai aproape cel interbelic, sugerează un timp al studiului, al experienţelor în spaţii culturale şi universitare străine, urmate de întoarcerea firească în propriul spaţiu naţional de existenţă. Astăzi, observăm, însă, cum globalizarea, multiculturalismul, internaţionalizarea învăţământului contribuie şi la "exodul creierelor" spre alte ţări.

6. Finanţarea educaţiei sau drumul dificil spre dezideratul de 6 % din PIB pentru educaţie

Deşi Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi Pactul Naţional pentru Educaţie, semnat de toate partidele parlamentare în 2008, au prevăzut alocarea a 6% din PIB-ul României pentru educaţie, acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent, urmând ca la solicitarea şi pledoaria Consiliului Naţional al Rectorilor, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, creşterea să aibă loc în etape, eşalonat. Pentru anul universitar 1938-1939 se pare că statul aloca în jur de 17% din buget pentru educaţie. Astăzi, după 80 de ani, statul alocă 3% - 3,5%, în contextul în care media Uniunii Europene este de 5%.

Gradul de cultură şi civilizaţie al unei ţări este caracterizat de nivelul de educaţie al cetăţenilor, de valenţele şi oportunităţile oferite prin sistemul de învăţământ, iar prezenţa şi rolul universităţilor cu tradiţie, finanţarea adecvată, viziunea educaţională, proiectele de succes sunt repere esenţiale. Între oraşele istorice universitare, municipiul Iaşi păstrează locul primordial, de geneză a învăţământului superior modern, distincţia intelectuală şi culturală, forţa unor instituţii educaţionale de anvergură.

Conform datelor furnizate de Anuarul Statistic al judeţului Iaşi 2017, învăţământul superior ieşean este reprezentat de 5 instituţii de învăţământ universitar de stat, incluzând şi prima universitate din România - Universitatea "Al. I. Cuza", în jur de 40 de facultăţi care acoperă o gamă variată a specializărilor, peste 41.000 de studenţi înscrişi la ciclurile de licenţă, peste 12.000 de studenţi la ciclurile de master şi doctorat, cu un efectiv de peste 2.800 de cadre didactice. Inevitabil, când vorbim despre aceste cifre, putem să ne imaginăm un mic oraş al educaţiei, un oraş într-un alt oraş, format din peste 50.000 de locuitori, cifră ce reprezintă totalul studenţilor şi personalului didactic ieşean.

În prezent, în Iaşi, există un deficit uriaş între cererile studenţilor şi numărul disponibil de locuri de cazare. Prin diferite demersuri politice, prin dialogul continuu cu ministerul de resort, am prezentat situaţia dificilă a numărului de locuri de cazare pentru studenţii ieşeni, dar şi calitatea celor existente. Acest fenomen este regăsit şi la nivelul altor centre universitare, precum Cluj, Timişoara sau Bucureşti. Programul de guvernare al PSD include realizarea a 30 de cămine studenţeşti în centrele universitare în care spaţiul nu este suficient, municipiului Iaşi fiindu-i alocate 3 cămine.

La nivelul proiectelor dezvoltate şi al exemplelor de bune practici, Iaşiul este un centru universitar internaţional prin calitatea europeană a programelor de studii, a cursurilor, prin numărul mare de studenţi care vin să studieze aici, dar şi prin numărul celor care studiază în alte ţări, în cadrul Programelor de tip Erasmus. La Universitatea de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" din Iaşi, studiază 2.581 de studenţi străini din 50 de ţări (Franţa - 658, Israel - 605, Maroc - 299, Grecia - 249, Tunisia - 236), într-o deschidere multiculturală autentică.

Un al proiect de succes pentru domeniul cercetării este reprezentat de renovarea Observatorului Astronomic din Iaşi, prin Ministerul Dezvoltării Regionale - Compania Naţională de Investiţii. Observatorul urmează să fie deschis publicului larg la începutul anului 2019, astfel ieşenii vor avea posibilitatea, pentru prima dată în istoria recentă a Iaşiului, să viziteze acest centru de cercetare modernizat şi integrat deplin în cercetarea ştiinţifică de nivel înalt.

Polivalenţa mediului universitar deschide cel puţin un triplu rol în societate, de fapt orice dezbatere asupra sistemului de învăţământ superior din România trebuie să pornească de la explorarea acestor 3 teme.

Prima dintre ele este reprezentată de valorificarea dimensiunii intelectuale, a întregului potenţial de dezvoltare profesională, personală, al tinerei generaţii, prin intermediul universităţilor.

A doua temă vizează valenţa economică şi rolul universităţilor în creşterea economică, progresul tehnologic, dezvoltare printr-o coeziune dintre studiu, cercetare şi inovare, conţinuturi curriculare şi piaţa muncii, mediul de afaceri, domeniul producţiei etc.

A treia zonă este reprezentată de dimensiunea socială a comunităţilor academice, universitatea fiind un spaţiu al ideilor noi, al comunicării, al preocupărilor faţă de valorificarea individului, integrarea socială şi bunăstarea acestuia. Toate aceste roluri înseamnă valori şi principii etice fundamentale pentru dezvoltarea unei comunităţi. Dacă şcoala reprezintă centrul de educaţie, socializare, dezvoltare cognitivă şi atitudinală a tinerilor într-o comunitate, universitatea este principalul spaţiu de învăţare, dezvoltare complexă şi cunoaştere superioară, dar şi de inovare continuă.

În sensul reflecţiilor de început, într-o lume a cifrelor şi a statisticilor, studentul nu trebuie privit ca un număr, ci ca o sursă continuă de energie, de creativitate, inovare şi implicare, dacă este orientat, pe drumul formării, de mentori autentici, prin politici educaţionale corecte şi coerente. Spaţiul universitar înseamnă concret o dimensiune spaţială, delimitare clară caracterizată de clădiri, amfiteatre, laboratoare, birouri, elemente arhitecturale, dar este, mai ales, un spaţiu simbolic al ideilor şi dialogului, locul unde se receptează, se conturează şi se multiplică valori culturale, cognitive, civice, morale, printr-o nesfârşită acumulare calitativă şi cantitativă în sfera cunoaşterii.

Acesta este sensul firesc al unui proces de devenire, un proces dinamic şi continuu, care presupune şi redimensionarea obiectivelor personale sau a celor specifice comunităţii, realizându-se de fapt o adaptare şi transformare neîntreruptă, atât a individului, cât şi a comunităţii înseşi.