Dănuţ Bica
Dănuţ Bica

Sittings of the Chamber of Deputies of October 24, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.155/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 24, 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.44 Dănuţ Bica - declaraţie politică cu titlul "Realizarea autostrăzii Piteşti-Sibiu, unul dintre marile eşecuri ale guvernării PSD-ALDE";

Domnul Dănuţ Bica:

"Realizarea autostrăzii Piteşti-Sibiu, unul dintre marile eşecuri ale guvernării PSD-ALDE"

Recent, un fost ministru al transporturilor, făcând o evaluare a stadiului realizării proiectului tronsonului Piteşti-Sibiu din autostrada A1, care va lega sudul României de Europa, a afirmat că acesta va fi terminat, în cel mai optimist caz, în anul 2027. Iniţial am fost tentat să cred că nu a estimat corect termenele şi că, în ciuda incompetenţei dovedite de Guvernele instalate şi conduse din umbră de Liviu Dragnea, nu va trebui să mai aşteptăm încă aproape 10 ani până vom putea să circulăm pe cea mai aşteptată autostradă din ţară. Din păcate, după ce am pus cap la cap informaţiile existente în spaţiul public pe această temă, am ajuns la concluzia tristă că fostul ministru chiar are dreptate. Mai mult decât atât, autostrada respectivă se va putea finaliza în 2027, numai dacă Guvernul se va concentra de urgenţă pe acţiunea de accesare a fondurilor puse la dispoziţia României de Comisia Europeană pentru realizarea marilor investiţii din infrastructura de transport, lăsând la o parte preocuparea obsesivă pentru masacrarea Legilor justiţiei. Altfel, s-ar putea ca nici măcar în anul 2027 această autostradă să nu fie pusă în funcţiune.

Ceea ce s-a făcut în cei 2 ani de "strălucită" guvernare PSD-ALDE, este greu de acceptat. Loturile 1 şi 5 ale autostrăzii Piteşti-Sibiu au fost scoase la licitaţie cu încălcarea flagrantă a legii, existând riscul de a nu se putea primi finanţarea nerambursabilă pentru realizarea lor. Pentru Loturile 2, 3 şi 4 trebuie refăcute toate studiile de fezabilitate, acordurile de mediu şi celelalte documentaţii necesare, pentru că cele vechi încalcă exigenţele impuse de Comisia Europeană. Eliberarea noilor acorduri de mediu nu se va putea finaliza decât cel mai devreme anul viitor. Acestor doi ani pierduţi li se vor adăuga încă unul sau doi, necesari pentru elaborarea unor noi studii de fezabilitate, care implică alte licitaţii şi alte termene de realizare. Ulterior, proiectul, care nu a fost încă întocmit, va fi transmis la Bruxelles pentru evaluare, activitate care ar putea să mai dureze un an. Vor urma apoi licitaţiile pentru atribuirea lucrărilor de execuţie, care pot dura 5-6 luni, şi execuţia propriu-zisă, care se va întinde pe încă 36-48 de luni. Aşadar, din cauza faptului că Guvernul PSD-ALDE a făcut praf acest proiect, procedurile vor fi luate de la capăt, iar românii vor trebui să mai aştepte încă 8-9 ani până când vor putea utiliza autostrada Piteşti-Sibiu.

De altfel, doamna Corina Creţu, Comisarul european pentru dezvoltare regională, a solicitat în mod repetat Guvernului să trimită cât mai repede proiecte mature la Bruxelles, care să îndeplinească condiţiile necesare pentru finanţate. Din păcate, în ultimii doi ani, Guvernul nu a fost capabil să elaboreze vreun proiect finanţabil. Din cauza acestei incompetenţe, riscăm să pierdem miliarde de euro din sumele nerambursabile alocate României, bani gratuiţi care aşteaptă să fie luaţi de la Bruxelles şi utilizaţi pentru realizarea marilor lucrări de infrastructură.

De când am devenit deputat, m-am preocupat constant de urgentarea realizării proiectului autostrăzii Piteşti-Sibiu. Ca argeşean, cunosc foarte bine câte prejudicii provoacă mediului economic din judeţul meu şi din tot sudul României absenţa acestei autostrăzi şi cât de mari sunt costurile şi timpul pierdut atunci când, zilnic, mii de autovehicule sunt nevoite să traverseze Carpaţii pe vechiul drum naţional, care este unul dintre cele mai periculoase din ţară.

M-am adresat în mod repetat, prin întrebări şi interpelări, declaraţii politice şi comunicate de presă, miniştrilor cu responsabilităţi în domeniu, solicitându-le să adopte măsuri urgente pentru demararea investiţiei. De fiecare dată am primit răspunsuri diplomatice, pline de asigurări şi promisiuni frumoase. În realitate, nu s-a înfăptuit practic nimic în aceşti aproape doi ani. Toate promisiunile s-au dovedit a fi doar minciuni împachetate atrăgător. Nu a contat cine a fost ministru, minciunile au fost constant aceleaşi. Din această cauză, am decis să fac din finalizarea cât mai rapidă a autostrăzii Piteşti-Sibiu un proiect prioritar pentru activitatea mea de deputat.

Totodată, adresez un apel către ceilalţi senatori şi deputaţi argeşeni, solicitându-le să treacă peste eventualele obligaţii de partid şi să pună umărul la începerea de urgenţă a lucrărilor la acest obiectiv crucial de infrastructură rutieră, a cărui realizare reprezintă o datorie politică de onoare pentru toţi parlamentarii români.