Ioan Balan
Ioan Balan

Sittings of the Chamber of Deputies of December 18, 2019

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.144/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of December 18, 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.44 Ioan Balan - declaraţie politică: "Schimbarea guvernării se simte până la Suceava!";

Domnul Ioan Balan:

"Schimbarea guvernării se simte până la Suceava!"

După mulţi ani şi nenumărate guverne, pot să afirm astăzi, cu bucurie, că demiterea socialiştilor şi învestirea Guvernului condus de Ludovic Orban este resimţită pozitiv până la noi, la Suceava, prin demararea sau deblocarea unor proiecte esenţiale pentru Bucovina. Guverne au fost multe, promisiuni şi mai multe, însă, ori de câte ori ar fi trebuit să beneficiem şi noi de proiecte şi finanţări pentru dezvoltare, eram traşi la finalul listei şi, în cele din urmă, uitaţi. Acum, în numai o lună de la preluarea guvernării, mai multe proiecte majore de investiţii, care ani de zile au bătut pasul pe loc sau au fost blocate intenţionat de PSD, deja au început să se pună în mişcare şi ne dau speranţa că modernizarea şi dezvoltarea va ajunge şi pe pământurile lui Ştefan.

Unul dintre proiectele majore aşteptate de suceveni, care ar fi trebuit să aducă racordarea la apă şi canalizare pentru peste 220.000 de locuitori din 14 localităţi sucevene, va deveni realitate. PNL şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Fluture, au reuşit să deblocheze aproape un sfert de miliard de euro pentru acest proiect, în condiţiile în care PSD a sabotat peste 3 ani de zile extinderea reţelelor de utilităţi, în detrimentul intereselor sucevenilor.

De asemenea, frustrarea noastră cea mai mare, aceea de a fi condamnaţi la izolare de restul ţării, din cauza lipsei infrastructurii de transport rapid şi modern, începe să găsească şi ea soluţii, prin ambiţia Guvernului PNL de a arăta oamenilor că se poate şi că PSD nu a adus decât sărăcie şi subdezvoltare în România.

Astfel, proiectul autostrăzii A7 Siret-Suceava-Ploieşti, investiţie de 4,9 miliarde de lei, începe să se mişte în mod real, ceea ce înseamnă că deja procedurile pentru demararea licitaţiilor, alegerea proiectanţilor şi a constructorilor începe în cursul acestei luni.

De asemenea, angajamentele asumate de ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, domnul Ion Ştefan, ne dau speranţa că încă de la începutul anului viitor vor începe şi investiţiile pentru extinderea reţelelor de gaze naturale, pentru încălzirea gospodăriilor individuale. La Suceava, aşteptăm de ani de zile să putem moderniza şi extinde reţeaua de gaze naturale, însă, de cele mai multe ori ne-am lovit fie de refuzul birocratic absurd al guvernelor socialiste, fie de scuza că nu sunt bani pentru asemenea investiţii. Da, pentru PSD, încălzirea locuinţelor populaţiei cu gaze naturale, mai ieftin şi mai eficient, era un "moft", motiv pentru care nu s-au străduit să aducă bani europeni în ţară şi schimbe în bine viaţa a sute de mii de familii. Cine are ochi să vadă, cred că poate să constate că PSD nu "a scos ţara din noroaie", aşa cum se lăuda Viorica Dăncilă, ci PSD a ţinut România în subdezvoltare, iar acum numărăm zeci şi sute de oportunităţi pierdute, ca efect al unor guvernări socialiste slabe şi îndreptate împotriva intereselor românilor.

Susţin Guvernul PNL cu toată forţa, pentru că PNL a primit o încredere uriaşă din partea oamenilor şi trebuie să demonstreze că noi aducem normalitatea şi dezvoltarea în vieţile oamenilor.