Ioan Balan
Ioan Balan

Sittings of the Chamber of Deputies of November 16, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.173/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 16, 2021

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.44 Ioan Balan - declaraţie politică având titlul "România trebuie să devină principala atracţie pentru investiţii în anul 2022!";

Domnul Ioan Balan:

"România trebuie să devină principala atracţie pentru investiţii în anul 2022!"

Criza sanitară dură pe care o traversăm este, din păcate, însoţită nu numai de suferinţă, ci şi de alte fenomene negative care se produc în economie, reflectate, în special, de creşterile rapide de preţuri la majoritatea produselor. Inflaţia mare nu-i afectează doar pe cetăţenii români, ci afectează întreaga Europă şi mare parte a lumii. Pe lângă influenţa negativă pe care o au scumpirile la energie pentru toată Uniunea Europeană, blocarea lanţurilor de aprovizionare cu mărfuri şi materii prime au determinat tot mai mulţi investitori mari din Uniunea Europeană să se gândească serios la opţiunea de a-şi muta fabricile aflate de ani buni prin Asia, înapoi în Europa. Vorbim despre relocarea unor mari capacităţi de producţie din industrie, metalurgie, textile, tehnică de calcul, comunicaţii şi multe alte domenii. Toţi aceşti investitori caută un loc bun pe termen lung. Mai precis, caută o ţară europeană care să ofere cel mai bun mediu să se dezvolte şi să producă eficient.

România are, fără îndoială, toate argumentele de competitivitate pentru a determina investitori germani, francezi, englezi sau americani ca să aducă în ţara noastră capacităţi de producţie, tehnologii şi inovaţie. Avem angajaţi harnici şi bine pregătiţi, avem resurse naturale de calitate, avem materii prime şi, în curând, vom avea şi o infrastructură nouă de transporturi. Să ştiţi că toţi investitorii străini se uită cu atenţie şi interes către România, însă mulţi dintre ei încă trăiesc senzaţiile neplăcute de la sfârşitul anilor 90, când politicienii goneau investiţiile străine din ţara noastră, în loc să le atragă.

Îmi doresc foarte mult ca viitorul Guvern al României să exploateze la maximum această oportunitate, în favoarea României şi a românilor. Fără a da indicaţii viitorilor miniştri, cred că este prioritar ca mari investiţii străine să fie stimulate să se locheze în Moldova, unde românii au cea mai mare nevoie de locuri de muncă foarte bine plătite, iar administraţiile publice locale au nevoie de contribuabili mari, care să le alimenteze bugetele locale. Dacă la Bucureşti, Cluj, Oradea sau Sibiu românii trăiesc aproape la fel de bine ca în Europa dezvoltată, acest lucru se datorează în mare parte acestor investitori străini care şi-au aşezat investiţiile în aceste oraşe. Însă, România nu se poate limita doar la câteva municipii, unde românii resimt beneficiile apartenenţei la UE. România trebuie să se dezvolte armonios în toate provinciile sale istorice, şi la oraş, şi în mediul urban.

Dacă vom şti să atragem aceşti investitori în zonele mai slab dezvoltate ale ţării şi vom fructifica la maximum oportunităţile de finanţare din fonduri europene, atunci, în următorii ani, toţi românii, din toate colţurile ţării, vor avea posibilitatea să cunoască prosperitatea.